Trupe sovietice în ţară, voturi măsluite, urne furate, oameni împiedicaţi să voteze, bătăi şi crime: aşa s-a desfăşurat primul scrutin „liber” din România postbelică
Cu puţin înainte de terminarea celui de-al doilea război mondial, după Conferinţa de la Yalta (februarie 1945), soarta României fusese pecetluită pentru următoarele decenii. Amestecul evident şi autoritar al ruşilor în treburile interne ale ţării nu mai mira pe nimeni: masive trupe militare sovietice fuseseră dislocate pe teritoriul României şi Comisia Aliată de control, organism care avea drept scop supravegherea, după şase ani de dictatură, a procesului de democratizare, era aproape total controlată de ruşi. În aceeaşi vreme, pe aliaţii occidentali părea să nu-i mai intereseze în mod deosebit situaţia de la Bucureşti: erau mai degrabă preocupaţi să sprijine forţele anticomuniste din Grecia, cu scopul de a păstra controlul asupra rutei strategice spre Canalul Suez. În plus, după ce ideologiile de extrema dreaptă târâseră lumea într-un teribil măcel, în întreaga Europă se manifesta, prin recul, o atracţie către curentele socialiste şi comuniste, care promiteau, între altele, protecţie socială.
Miniştri „de coloratură”
După ani îndelungaţi de război, nici un parlament de dinainte de 1940 nu mai era legitim, iar pentru fostele ţări implicate în conflagraţie, organizarea unor noi alegeri legislative devenise o prioritate absolută. La noi, ultimul parlament democratic fusese ales în 1937, dar a fost dizolvat curând după instaruarea dictaturii carliste. Aşa încât, după 23 august 1944, guvernul conducea ţara prin decrete, în calitate de singur legiuitor. La data de 6 august 1944, guvernul Petru Groza fusese recunoscut unilateral de Uniunea Sovietică. La 21 august, regele Mihai îl somează să-şi dea demisia, dar Groza refuză. Mihai I intră în grevă regală şi refuză, la rândul său, să sem