Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu mai amânați decizia în cazul Roșia Montană! Oamenii au nevoie de locuri de muncă azi, nu peste alți 14 ani!

Publicat in Informatia de Alba, luni 2 septembrie 2013 ·

Domnule Preşedinte al României,

Domnule Preşedinte al Partidului Social Democrat,

Domnule Preşedinte al Partidului Naţional Liberal,

Domnule Preşedinte al Partidului Democrat Liberal,

Domnule Preşedinte al Uniunii Democrate al Maghiarilor din Romania,

Domnule Preşedinte al Partidului Conservator,

Doamnă Preşedinte al Partidului Poporului Dan Diaconescu,

Stimați membri ai Parlamentului României,

După ani de aşteptare, Sindicatul Viitorul Mineritului a primit cu speranţă decizia Guvernului de săptămâna trecută de a aproba proiectul de lege care reglementează condiţiile exploatării miniere de la Roşia Montană. Acest proiect de lege reprezintă o concluzie a dezbaterii din ultimii 14 ani pe marginea mineritului la Roşia Montană.

Suntem siguri că parlamentarii din toate partidele vor lua acum în discuţie toate aspectele legate de proiectul minier şi vor lua cea mai potrivită decizie, care să țină cont atât de interesul comunităţii locale cu privire la locuri de muncă, dezvoltare şi mai multe oportunităţi pentru viitor, cât şi de obligațiile privind protecţia mediului şi a patrimoniului.

Vă adresăm pe această cale solicitarea de a impulsiona dezbaterea parlamentară, pentru a nu avea loc amânări.

Dorim să fie cunoscut faptul că nu ne temem de o consultare naţională, pentru că noi credem cu tărie că majoritatea românilor sprijină începerea proiectului minier de la Roşia Montană. Trebuie însă ţinut cont de faptul că am avut deja un referendum local – în judeţul Alba, zona munţilor Apuseni, în decembrie 2012 -, referendum al cărui rezultat a fost clar: peste două treimi din membrii comunităţii locale care au votat, adică cei direcţi afectaţi, au spus Da pentru startul proiectului.

Decizia populară a fost luată; oamenii direct afectaţi şi-au exprimat votul în favoarea proiectului. Acum, este important c

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Independenței Naționale a României, marcată la Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
10 Mai reprezintă unul dintre reperele fundamentale ale istoriei României – ziua în care, în anul 1877, țara noastră și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman. Cu acest prilej, la Constanța, Comandamentul Flotei va organiza, în data de 10

Peste 160.000 de oameni din cinci orașe din Catalonia sunt blocați în case din cauza unui nor toxic de clor

HotNews acum 2 ore
Peste 160.000 de persoane din cinci municipalități ale regiunii spaniole Catalonia au fost îndemnate sâmbătă de autorități să nu iasă din locuințele lor, după ce un incendiu la un depozit industrial a provocat un nor toxic de clor, informează AFP. „

George Simion mulțumește Administrației Trump pentru că am fost scoși din programul Visa Waiver

HotNews acum o ora
George Simion a mulțumit public, într-un interviu acordat unui influencer MAGA, Administrației Trump pentru că a menținut vizele pentru cetățenii români și a exclus România din programul Visa Waiver, transmite G4media. „Mesajul de la Washington a fo

Încep negocierile comerciale dintre China și SUA la Geneva

Mediafax acum 52 minute
Sâmbătă dimineață, au început la Geneva, Elveția, negocierile economice și comerciale la nivel înalt dintre China și SUA, a informat postul public de televiziune CCTV. Partea chineză este reprezentată de vicepremierul He Lifeng, în timp ce delegația

Accident rutier în municipiul Brașov. Mai multe persoane, inclusiv copii, transportate la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din municipiul Brașov au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate un microbuz, în care se aflau 3 adulți și 15 copii, și un autoturism. Potrivit ISU Brașov, la fața locului au fost mob

Donald Trump anunță că dă zboruri gratuite imigranților ilegali care vor să plece din SUA: „Am semnat un ordin executiv”

Libertatea acum 2 ore
Donald Trump a semnat un decret pentru a încuraja auto-expulzarea imigranților ilegali din SUA, iar programul oferă zboruri gratuite în străinătate pentru cei care aleg să plece voluntar, spune președintele, pe o rețea de socializare.

Jandarmeria Capitalei: Schimbare de PROGRAM pentru mitingul electoral al lui Nicușor Dan

Gandul acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunță modificări în programul mitingului electoral al lui Nicușor Dan de duminică. Manifestația urma să înceapă la Piața Universității și să continue cu un marș spre Piața Victoriei, însă acum evenimentul se va desfășura exclu

Reacția lui Dan Alexa după ce soția lui a fost surprinsă acasă la Alex Bodi. „Bărbăția nu se cântăreşte în masă musculară și nici în valoarea bolidului”

Libertatea acum 2 ore
Vestea că Dan Alexa și soția lui, Andrada, au decis să divorțeze a luat pe toată lumea prin surprindere. Cei doi pun punct căsniciei după 6 ani de relația și au decis să divorțeze la tribunal. Recent, Andrada a fost surprinsă ieșind din casa lui Ale

Liderii europeni sosiţi la Kiev au adus un omagiu soldaţilor ucraineni căzuţi în luptele împotriva invaziei ruse

G4Media acum o ora
Cancelarul federal german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer şi premierul polonez Donald Tusk au adus în timpul vizitei lor sâmbătă la Kiev un omagiu soldaţilor ucraineni căzuţi în luptele pentru ap

Copilul lui Ionel Ganea, în comă indusă » Medicii sunt rezervați: „Este în stare foarte gravă”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
între localitatea Hurez și Municipiul Făgăraș. În mașină, pe scaunul din dreapta, se afla și copilul de 2 ani al fostului internațional. Fiul lui Ganea este acum în comă indusă medicamentos. Acesta a fost supus unei operații vineri seară. - Mariana

Vremea

București
acum

12°
sâm.

9°/12°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

8°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

6°/16°
dum.

5°/10°
lun.

3°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

11°
sâm.

10°/12°
dum.

10°/16°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

17°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/18°
lun.

5°/17°
mar.

4°/17°