Fostul şef al Poliţiei Capitalei Lucian Guran a declarat luni, la ICCJ, că niciunul dintre colegii săi nu i-a adus la cunoştinţă că medicul Şerban Brădişteanu s-ar opune transferării în penitenciar a lui Adrian Năstase, după ce fostul premier a încercat să se sinucidă şi a fost dus la spital.
Chestorul Lucian Guran, care era la conducerea Poliţiei Capitalei în perioada în care a fost pus în executare mandatul de doi ani de închisoare primit de Adrian Năstase în dosarul "Trofeul calităţii", a fost audiat ca martor, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), în dosarul în care medicul Şerban Brădişteanu este acuzat de favorizarea fostului premier, potrivit Mediafax.
Fostul şef al Poliţiei Capitalei a susţinut în faţa magistraţilor că în niciuna din discuţiile purtate cu colegii săi nu i s-a adus la cunoştinţă că medicul Brădişteanu ar fi încerca să se opună punerii în executare a mandatului lui Adrian Năstase.
"Niciun moment în acele zile nu mi s-a adus la cunoştinţă, în discuţiile avute cu domnul Gheorghe Dumitru (fost director adjunct al IGPR, n.r.) că doctorul Brădişteanu s-ar opune transferării lui Adrian Năstase în penitenciar. Numele acestuia nu a fost pronunţat în acele împrejurări. Eu personal nici nu îl cunoşteam, toate discuţiile au fost purtate cu conducerea instituţiei", a spus Lucian Guran în faţa instanţei.
Guran a povestit cum a aflat despre tentativa de sinucidere lui Adrian Năstase şi ce demersuri au fost făcute pentru punerea în executare a mandatului de doi ani de închisoare primit de fostul premier.
"Până în ziua de luni, când toţi medicii şi-au dat acordul pentru externarea pacientului şi transportul lui la penitenciar, situaţia era neclară. Nu ni se spunea clar care era starea lui de sănătate. Domnul Gavriş Radu (şefului de la Omoruri din Poliţia Capitalei, n.r.) discuta cu cei de la spital, eu personal nu ştiu ci