Istoria devine legendă, legenda devine mit. Multe evenimente şi figuri istorice se învăluie de-a lungul timpului cu o aură simbolică atât de puternică, încât aproape că nu mai rămâne nimic din istoricitate. Poate că unul dintre cele mai bune exemple este nimeni altul decât Spartacus, a cărui substantă mitică i-a învins cu desăvârşire caracterul istoric.

Îl cunoaştem cu precădere din cinema, fie că este vorba de filmul cu Kirk Douglas, fie remake-ul cu Giran Vijnic, fie seria produsă de Starz Network.

Avem un Spartacus care luptă împotriva corupţiei, sclaviei, autorităţii romane, pe fondul unor puternice conflicte interioare provocate de pierderea familiei sale şi de condiţia sa de rob fugar. Personajul nu este acelaşi cu Spartacus din sursele antice, iar povestea sa a evoluat într-atât până când mitul a învins istoria. De ce spunem mit şi nu legendă? Pentru că în vreme ce legenda este mai mult o poveste ţesută în jurul unor eroi, mitul pretinde să ofere o explicaţie asupra unei lumi, a valorilor şi comportamentelor umane, folosindu-se de imaginea eroilor.

Sclavul care a sfidat Roma

Ce ne spun sursele antice? Căci nici ele nu se pot lăuda cu obiectivitate absolută, în mare însă faptele se prezintă cam aşa: Spartacus a fost un gladiator care s-a revoltat împotriva stăpânului său şi a condus o răscoală de sclavi care s-a întins pe o perioadă trei ani (73-71 a.Hr.), răvăşind Peninsula Italică. Revolta a rămas în istoriografia modernă cu numele de cel de-al treilea război servil. În textele vechilor autori nu se discută mai deloc despre caracterul lui Spartacus, ci doar ni se spune laconic că a îndrăznit nesăbuit să respingă standardele sociale romane şi că era o ameninţare la adresa structurilor bine definite ale Romei. Spartacus va reapărea în conştiinţa colectivă începând cu secolul al 18-lea, invocat de diverşi autori precum Voltaire sau Marx,