Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băut bine aun tânăr din Abrud a făcut un scandal monstru într-un bar

Publicat in Informatia de Alba, luni 2 septembrie 2013 ·

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei orașului Abrud au întocmit actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri tulburarea ordinii şi liniştii publice” şi „sfidarea organelor judiciare”, faţă de S.R.D., un tânăr de 21 de ani, din Abrud, care, în noaptea de 30/31.08.2013, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice a provocat un scandal într-un local public din Abrud.

Tânărul a spart mai multe sticle, a adresat injurii celorlalţi clienţi ai localului iar la intervenţia polițiștilor a continuat să adreseze injurii şi cuvinte jignitoare.

Faţă de S.R.D., care în anul 2012 a mai fost cercetat pentru comiterea unei infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri. Tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni cu propunere de sesizare a instanţei de judecată şi arestare preventivă.

Parchetul şi-a însuşit propunerea poliţiştilor şi l-a prezentat pe învinuit instanţei de judecată care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

Cercetările sunt continuate. S-ar putea sa iti placa si: Un tânăr din Ocna Mureş a provocat un scandal monstru la spitalul din Alba Iulia Aiudean recalcitrant reţinut după ce a făcut scandal într-un bar Alba Iulia: Un tânăr băut bine şi-a stropit prietenii cu benzină şi i-a ameninţat că le dă foc Tânăr agresat într-un bar din Abrud

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei orașului Abrud au întocmit actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri tulburarea ordinii şi liniştii publice” şi „sfidarea organelor judiciare”, faţă de S.R.D., un tânăr de 21 de ani, din Abrud, care, în noaptea de 30/31.08.2013, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice a provocat un scandal într-un local public din Abrud.

Tânărul a spart

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion mulțumește Administrației Trump pentru că am fost scoși din programul Visa Waiver

HotNews acum o ora
George Simion a mulțumit public, într-un interviu acordat unui influencer MAGA, Administrației Trump pentru că a menținut vizele pentru cetățenii români și a exclus România din programul Visa Waiver, transmite G4media. „Mesajul de la Washington a fo

Peste 160.000 de oameni din cinci orașe din Catalonia sunt blocați în case din cauza unui nor toxic de clor

HotNews acum o ora
Peste 160.000 de persoane din cinci municipalități ale regiunii spaniole Catalonia au fost îndemnate sâmbătă de autorități să nu iasă din locuințele lor, după ce un incendiu la un depozit industrial a provocat un nor toxic de clor, informează AFP. „

Accident rutier în municipiul Brașov. Mai multe persoane, inclusiv copii, transportate la spital

Ziua Constanta acum o ora
Pompierii din municipiul Brașov au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate un microbuz, în care se aflau 3 adulți și 15 copii, și un autoturism. Potrivit ISU Brașov, la fața locului au fost mob

Ziua Independenței Naționale a României, marcată la Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
10 Mai reprezintă unul dintre reperele fundamentale ale istoriei României – ziua în care, în anul 1877, țara noastră și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman. Cu acest prilej, la Constanța, Comandamentul Flotei va organiza, în data de 10

Jandarmeria Capitalei: Schimbare de PROGRAM pentru mitingul electoral al lui Nicușor Dan

Gandul acum o ora
Jandarmeria Capitalei anunță modificări în programul mitingului electoral al lui Nicușor Dan de duminică. Manifestația urma să înceapă la Piața Universității și să continue cu un marș spre Piața Victoriei, însă acum evenimentul se va desfășura exclu

Liderii europeni sosiţi la Kiev au adus un omagiu soldaţilor ucraineni căzuţi în luptele împotriva invaziei ruse

G4Media acum 45 minute
Cancelarul federal german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer şi premierul polonez Donald Tusk au adus în timpul vizitei lor sâmbătă la Kiev un omagiu soldaţilor ucraineni căzuţi în luptele pentru ap

Reacția lui Dan Alexa după ce soția lui a fost surprinsă acasă la Alex Bodi. „Bărbăția nu se cântăreşte în masă musculară și nici în valoarea bolidului”

Libertatea acum o ora
Vestea că Dan Alexa și soția lui, Andrada, au decis să divorțeze a luat pe toată lumea prin surprindere. Cei doi pun punct căsniciei după 6 ani de relația și au decis să divorțeze la tribunal. Recent, Andrada a fost surprinsă ieșind din casa lui Ale

Ucraina şi Ungaria expulzează fiecare câte doi diplomaţi în urma scandalului de spionaj

News.ro acum 17 minute
Ucraina şi Ungaria au anunţat vineri că expulzează fiecare câte doi diplomaţi ai celeilalte părţi, acuzându-se reciproc de spionaj, relatează Reuters. Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiha a anunţat măsura într-o postare pe X după ce agenţia

Bolojan, de Ziua Independenţei Naţionale a României: Prin solidaritate şi unitate vom reuşi să trecem peste actuala perioadă complicată, astfel încât România să îşi continue parcursul european

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan afirmă, în mesajul transmis sâmbătă, cu ocazia Zilei Independenţei Naţionale, că prin solidaritate şi unitate vom reuşi să trecem peste actuala perioadă complicată, astfel încât România să îşi continue parcursul e

Bărbații acuzați că au împușcat două persoane într-o spălătorie auto din Pantelimon au fost reținuți de procurori

Adevarul acum 32 minute
Cei trei bărbați bănuiți de împușcarea a două persoane, în incinta unei spălătorii auto în Pantelimon, au fost reținuți pentru 24 de ore.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

9°/12°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

8°/17°
Iasi
acum

14°
sâm.

6°/16°
dum.

5°/10°
lun.

3°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

11°
sâm.

10°/12°
dum.

10°/16°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

17°
sâm.

5°/19°
dum.

7°/18°
lun.

5°/17°
mar.

4°/17°