Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Horia Ciorcilă: "Situaţia va fi mai clară după adunarea generală a noilor acţionari Bank of Cyprus"

Publicat in Bursa, marți 3 septembrie 2013 ·

10 septembrie 2013 ar putea reprezenta momentul de cotitură privind prezenţa Bank of Cyprus (BoC) în ţara noastră, după ce noii acţionari ai celei mai mari bănci comerciale din Cipru se vor întâlni la prima lor adunare anuală.

BoC este prezentă în sistemul bancar autohton printr-o sucursală, a cărei activitate a fost restrânsă la nivelul unei singure agenţii, precum şi prin deţinerea de 9,7% din Banca Transilvania (BT).

Contactat de ziarul "BURSA", preşedintele Consiliului de Administraţie, Horia Ciorcilă, spune că situaţia va fi mai clară după adunarea din această lună a noilor acţionari BoC. Domnia sa ne-a declarat: "Informaţiile pe care le avem - referitoare la situaţia din Cipru şi în special la Bank of Cyprus - sunt doar cele publice, şi anume că va avea loc la BoC o adunare generală a acţionarilor, în această lună, după care situaţia va fi mai clară. În ceea ce priveşte deţinerea la BT, chiar dacă suntem preocupaţi de structura acţionariatului, nu suntem implicaţi în acest proces şi nu avem cunoştinţă de intenţiile viitoare. Dar acest aspect nu are nicio relevanţă asupra planurilor şi activităţii curente a băncii noastre. Nu putem, de asemenea, comenta intenţiile unor potenţiali cumpărători. Chiar dacă ar exista o decizie de vânzare, tranzacţia ar urma traseul standard, conform normelor bursiere, ca în cazul oricărui acţionar care decide să vândă".

Oficialii BERD ne-au declarat că nu există discuţii până în acest moment privind o posibilă achiziţie a acţiunilor BoC la BT.

Potrivit presei internaţionale, în urma AGA din 10 septembrie, investitorii ruşi ar ajunge să controleze aproximativ 60% din BoC. Ionel Blănculescu, consilierul onorific al premierului Victor Ponta, ne-a spus recent că dacă ruşii ar ajunge să controleze deţinerea de 9,7% din Banca Transilvania, ar putea să dorească să o vândă, pentru a-şi recupera banii pierduţi. Potri

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum o ora
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Cristian Popescu Piedone nu se retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 3 ore
„Îmi pare rău pentru familia mea, pentru copiii şi nepoţii mei care au fost hărţuiţi, batjocoriţi, îmi pare rău pentru Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, cei care şi-au făcut calcule politice privind retragerea mea. Îmi pare rău pentru toate ofertele de

CNAIR Se redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan

Ziua Constanta acum 2 ore
Vineri, 07.06.2024, începând cu ora 07:00, se va redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), inclusiv în zona montană, între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş), pe sectorul cuprins între km 130+800 - km 104+00

Şeful biroului Interpol Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat pentru 30 de zile în cazul de corupţie legat de ştergerea notificărilor roşii din baza Interpol

News.ro acum 12 minute
Şeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Valentin Ţentiu, suspect în dosarul privind manipularea notificărilor de alertă roşie şi a altor date Interpol, va sta în arest preventiv pentru 30 de zile, au decis joi magistraţii Judecătoriei Chişină

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Foto: O GRENADĂ a fost găsită pe o alee din Râmnicu Vâlcea în urmă cu puțin timp. Poliția face cercetări

Gazeta valceana acum 2 ore
Astăzi, 6 iunie 2024, în jurul orei 15.40, pirotehnicienii vâlceni au fost solicitați să intervină pentru asanarea unui element de muniție (grenadă) găsit în municipiul Râmnicu Vâlcea, pe Aleea Doinei. „La fața locului se află și echipaje de poliție

Mihai Constantin: Bugetul schemei de ajutor de stat IMM Plus a fost suplimentat cu aproape 2,5 miliarde de lei, ajungând astfel la aproape 15 miliarde de lei

News.ro acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat joi că bugetul schemei de ajutor de stat IMM Plus a fost suplimentat cu aproape 2,5 miliarde de lei, ajungând astfel la aproape 15 miliarde de lei. Potrivit acestuia, noile coordonate f

Care sunt beneficiile nete ale integrării României în UE

Adevarul acum 2 ore
Partidul Social Democrat a avut contribuția esențială la cele 2 momente cruciale pentru destinul României post-Revoluție: aderarea la Uniunea Europeană și la NATO. Aceste două evenimente au adus modernizarea economiei și a societății românești.

Prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia. Cinci ani de închisoare pentru un băiat care, băut fiind, a ucis cu mașina trei tineri

HotNews acum 5 ore
Prima condamnare cu închisoare în baza Legii Anastasia a fost pronunţată de Judecătoria Alba Iulia. Este vorba despre un băiat de 19 ani care a condus băut şi care a ucis trei tineri de 17, 18 și 25 de ani. El a fost condamnat, în primă instanţă, la

PSD, despre creșterea economiei sub Guvernul Ciolacu: Dividende de peste 12 miliarde de lei plătite de companii listate la BURSĂ

Gandul acum 53 minute
Economia României cunoaște o creștere semnificativă sub guvernarea PSD, reflectată și în performanțele companiilor listate la Bursa de Valori București. În luna iunie, mari agenți economici precum Hidroelectrica, Petrom, Banca Transilvania și Nuclea

Vremea

București
acum

31°
joi

18°/31°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

28°
joi

16°/28°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

23°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

29°
joi

15°/29°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/33°