Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia de la Jilava a avizat favorabil transferul lui Gigi Becali, la solicitarea acestuia

Publicat in Gandul, luni 2 septembrie 2013 · ·

Comisia de la Penitenciarul Bucureşti Jilava a avizat favorabil transferul din unitate solicitat de Gigi Becali, decizia urmând să fie luată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al penitenciarului Cristian Micu.

Reprezentantul Penitenciarului Jilava a subliniat că decizia comisiei reprezintă un aviz, ANP urmând să hotărască dacă, unde şi când se va face acest transfer.

El a mai arătat că ANP se pronunţă săptămânal asupra a sute de transferuri ale deţinuţilor, pentru prezentarea la instanţă, către spitale sau alte unităţi, ţinând cont de regimul de detenţie, apropierea penitenciarului de casă şi alţi factori, în funcţie de caz.

Contactaţi de Mediafax, reprezentanţii ANP au spus că nu deţin informaţii privind un posibil transfer al lui Gigi Becali.

Avocatul lui Gigi Becali a declarat, vineri, că finanţatorul FC Steaua ar putea fi mutat la Penitenciarul Poarta Albă, pe motiv că relaţiile acestuia cu conducerea Penitenciarului Jilava "sunt destul de deteriorate", dovadă fiind sancţiunea primită, pe care a contestat-o.

Avocatul Bogdan Vlad l-a vizitat, vineri, pe Gigi Becali, la ieşirea din Penitenciarul Jilava acesta spunând că finanţatorul FC Steaua ar putea fi mutat la închisoarea Poarta Albă.

Bogdan Vlad a adăugat că nu are confirmări clare sau alte detalii referitoare la acestă situaţie, arătând că relaţiile lui Becali cu conducerea Penitenciarului Jilava ar fi deteriorate.

"Nu ştiu, nu ştiu dacă îl mută. Se pare că da. Nu am detalii şi elemente suficiente ca să spun dacă îl mută. Oricum, relaţiile sale cu conducerea acestui penitenciar sunt destul de deteriorate. Era o comisie de la Ministerul de Justiţie... Păi nu vedeţi ce se întâmplă? Cu sancţiuni, pentru ce să-l sancţioneze? A venit, nu ştiu pentru ce. Probabil că a făcut o cerere să fie mutat, el Gigi.

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

După ce a fost dat afară intempestiv de Putin, fostul ministru rus al Transporturilor s-a sinucis

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința lui din Odintsovo, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele Vladimir Putin, scrie luni publicația proguvernamentală Izvestia,

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 24 minute
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Press Alert acum 12 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°