„Cei 8-9 ani de Băsescu ne-au șters de pe harta Europei, de pe harta lumii. (…) România, am reuşit să o scoatem din izolare, pentru că în ultimii ani nu ne băga nimeni în seamă. Am reuşit să scoatem ţara din şabloanele pe care le spunea Băsescu. Ei conduceau ţara dar era o ţară de corupti, de bandiţi, de subdezvoltaţi. (…) USL este o forţă proeuropeană, spre deosebire de alţii care au nostalgii dictatoriale estice şi prieteni dictatori prin Siria. Eu nu am prieteni dictatori. Vă rog să nu obosiţi în a ne repara imaginea de ţară”.
Inutil să vă spunem noi cine e autorul acestor declaraţii, marca înregistrată e mult prea evidentă. Constatăm că, în cele patru minute ale întâlnirii Merkel – Ponta, Puterea de azi a progresat ca în basmele româneşti tradiţionale, urieşesc în comparaţie cu alţii în două interminabile mandate. USL este, într-adevăr, o forţă proeuropeană, în pofida ieşirilor anti-Schengen, pentru că a încasat ascultătoare urechelile tăticului socialist Schulz şi a învăţat lecţia amară a coabitării. S-a văzut clar că şi concediile americane ale celor doi lideri nu au rămas fără rezultate, Statele Unite aflând, în sfârşit, unde trebuie să expedieze coletul Hayssam. Iar semianalfabeţii transoceanici ştiu astăzi cum să pună degetul pe hartă în aşa fel încât să nimerească România din maxim 7,4 încercări.
De altfel, progresele uluitoare ale recunoaşterii europene a României s-au extins mult spre nordul continentului, odată cu valul purtător de pălărie şi puradei dispensabili contracost. Prin reprezentanţi integri ca Adrian Severin sau Corina Creţu, mesajul dorinţei de coabitare internaţională a poporului român a mers până la nivel de Parlament European, Departament de Stat şi summituri, virtuale sau nu, în jacuzziuri cu şampanie şi creme aromate. Ţara noastră e o voce distinctă şi respectată la Strasbourg, unde momentele când i se taie microfonul su
