Protestele extinse si pasnice de ieri au aratat ca opozitia fata de proiectul minier de miliarde de Euro de la Rosia Montana a devenit o piatra de incercare pentru furia fata de decalajul dintre consimtamantul public si interesele unor conducatori romani elitisti.
Proiectul minier a devenit un simbol al dispretului cu care romanii cred ca sunt tratati de catre cei pe care i-au ales sa ii conduca.
Cei mai multi dintre protestatari nu au fost in Muntii Apuseni sa investigheze avantajele si dezavantajele proiectului care incearca de 14 ani sa escaveze niste dealuri si sa extraga aur cu ajutorul cianurii. Reactia lor fata de acest proiect este de cele mai multe ori una emotionala, iar directorii proiectului au cate un raspuns pentru fiecare argument.
Nu le place proiectul pentru ca va otravi panza freatica (ceea ce e o speculatie), pentru ca va distruge muntii (acestia vor fi inlocuiti), va distruge patrimoniul cultural (minele in sine, care dateaza din perioada Imperiului Roman, dar, fara indoiala, se poate spune ca se onoreaza spiritul minelor, deoarece acestea sunt tinute in functiune) si strainii fura avutiile Romaniei (acestia vor crea slujbe, vor plati taxe, impozite si redevente).
Cu toate acestea, cu cat cei care reprezinta Rosia Montana Gold Corporation incearca mai mult sa farmece formatorii de opinie, jurnalistii si oamenii de afaceri, in speranta ca punctul lor de vedere motivat va lamuri populatia, acestia esueaza. Si continua sa esueze. De ce? Pentru ca romanii nu vor ca strainii sa le arunce muntii in aer si sa le ia aurul folosind cianura. Iar conducatorii proiectului nu pot extrage aurul fara sa arunce muntii in aer si fara sa foloseasca cianura.
Proiectul dureaza de atat de mult timp, iar opozitia fata de el e atat de endemica pentru populatia Romaniei, incat oricare ar fi meritele lui, a devenit aproape un instinct sa
