Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gemenii bătăuşi de la Obrejiţa răman după gratii

Publicat in Ziarul de Vrancea, luni 2 septembrie 2013 ·

Bărbaţii se află în arest Tribunalul Vrancea a decis ieri menţinerea arestării preventive în cazul gemenilor de la Obrejiţa, Lucică şi Georgel Barbu, de 43 de ani, trimişi în judecată la finalul lunii iulie pentru fapte comise cu violenţă.

Conform procurorilor, primul dintre fraţi, Lucică, a fost trimis în judecată pentru că, pe 27 aprilie, a intrat în curtea unchiului său, Vasile V. unde a provocat scandal şi l-a lovut pe acesta cu o bată în cap. Victima a ajuns la spital şi a avut nevoie de 45-50 zile de îngrijiri medicale. Medicii au concluzionat că lovitura i-a pus victimei viaţa în pericol, aşa că procurorii au încadrat fapta la tentativă la omor calificat. Două zile mai tarziu, cei doi fraţi s-au luat la ceartă pe tema unei biciclete pe care unul i-ar fi furat-o celuilalt. Tatăl celor doi, Răduţă Barbu, de 69 de ani, a intervenit în scandal, cu intenţia de a-i linişti. Lucică a pus mana pe o piatră cu care şi-a lovit părintele tot în zona capului. Răduţă Barbu a avut nevoie de 45-50 zile de îngrijiri medicale. De data aceasta, avand în vedere că a fost comisă cu mare violenţă şi îndreptată împotriva propriului tată, dar şi faptul că s-a repetat, fapta lui Lucică Barbu a fost încadrată drept tentativă la omor deosebit de grav. După incidentul din 29 aprilie, în dosar a fost inculpat şi Georgel Barbu. Acesta este acuzat de tentativă la omor după ce, în scandalul bicicletei furate, a pus mană pe un par de la căruţă şi şi-a lovit fratele tot în zona capului. Lucică Barbu a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale. Gemenii se află în prezent în arest. Următorul termen în acest dosar a fost stabilit pentru 14 octombrie. (Gabriel SAVA)

Bărbaţii se află în arest Tribunalul Vrancea a decis ieri menţinerea arestării preventive în cazul gemenilor de la Obrejiţa, Lucică şi Georgel Barbu, de 43 de ani, trimişi în judecată la finalul

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 51 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Bursucu revine pe micile ecrane! Cu ce post TV a semnat fostul prezentator de la Kanal D

Cancan acum 2 ore
Surpriză în televiziune! Bursucu revine pe micile ecrane după o pauză de mai bine de jumătate de an. Prezentatorul și-a dat demisia de la Kanal D la începutul lui 2025, iar de atunci s-a preocupat doar de propriul podcast. Ei bine, acum va putea fi

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 56 minute
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°