Scris de Alin Gherasim - ARAD. Jandarmii arădeni au prins în flagrant doi tineri care încercau să spargă un bancomat în municipiul Arad. Potrivit Jandarmeriei, „un echipaj aflat în serviciu de menţinere a ordinii publice în zona centrală a municipiului Arad a depistat, în jurul orei 1:30, două persoane care încercau să sustragă bani dintr-un bancomat cu ajutorul unui dispozitiv improvizat”.
Dispozitivul cu pricina a fost unul metalic, confecționat artizanal, și este cunoscut sub denumirea de gheară, iar cei doi tineri aveau asupra lor două astfel de gheare.
„Atenţia jandarmilor a fost atrasă de faptul că cele două persoane, aflate în faţa bancomatului, purtau haine cu glugă pentru a-şi acoperi feţele, iar la vederea jandarmilor au încercat să se îndepărteze. Au fost însă oprite, iar după verificările efectuate s-a stabilit că acestea sunt Ioan H. şi Alexandru G., de 22 de ani, cu domiciliul în municipiul Arad”, ne mai anunță reprezentanții Jandarmeriei.
Pe numele celor doi tineri au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale pentru tentativă de furt calificat. Însă jandarmii nu se opresc aici și spun că vor continua cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracțională a celor doi.
CITESTE SI:
I-a furat banii la bancomat Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu