Atacantul Pantelis Kapetanos (CFR Cluj), fundaşul Fernando Varela (FC Vaslui) şi mijlocaşul Ionuţ Neagu (Oţelul Galaţi) au semnat contracte cu FC Steaua, a anunţat, marţi, site-ul oficial al grupării campioane.
Kapetanos va purta tricoul cu numărul 35 la noua sa echipă, Varela pe cel cu numărul 33, iar Neagu - 26.
Toate cele trei achiziţii au fost trecute pe lista jucătorilor pentru Liga Campionilor.
Steaua a reuşit să obţină semnăturile celor trei jucători cu puţin timp înainte de expirarea temenului limită pentru trimiterea listei la UEFA (marţi, ora 13.00). Luni, managerul FC Steaua, Mihai Stoica, afirmase că singurul jucător care va semna un contract cu Steaua este mijlocaşul Ionuţ Neagu de la Oţelul Galaţi, adăugând că transferurile fotbaliştilor Wesley (Al Hilal), Fernando Varela şi Pantelis Kapetanos nu se pot realiza.
"Neagu a trecut vizita medicală, urmează să-l legitimăm mâine. Cu Varela este foarte complicată treaba, este plecat la echipa naţională a Insulelor Capului Verde, este extrem de complicat. Wesley nu se poate legitima, se află în litgiu cu clubul (n.r. - Al Hilal). Wesley nu este jucător liber, nu şi-a încheiat litigiul cu clubul, noi nu putem să riscăm să luăm un jucător care nu ştim cât costă. Despre Kapetanos am vorbit cu Iuliu Mureşan şi i-am spus că ne-ar fi interesat doar în situaţia în care era jucător liber. Se pare că nu este jucător liber şi atunci nu ne interesează. Când a plecat de la Steaua la CFR Cluj a plecat jucător liber...", preciza, luni seară, Stoica.
Atacantul Pantelis Kapetanos (CFR Cluj), fundaşul Fernando Varela (FC Vaslui) şi mijlocaşul Ionuţ Neagu (Oţelul Galaţi) au semnat contracte cu FC Steaua, a anunţat, marţi, site-ul oficial al grupării campioane.
Kapetanos va purta tricoul cu numărul 35 la noua sa echipă, Varela pe cel cu numărul 33, iar Neagu - 26.
Toate cele trei ac