Nu ştiu care va fi până la urmă soarta proiectului Roşia Montană. Este imposibil de prevăzut, tocmai fiindcă proiectul de lege care va ajunge în Parlament nu va fi votat după logica de partid. Se va aduna vot cu vot, de o parte şi de alta, iar lobbyul şi grupurile de presiune vor avea enorm de lucru în următoarele luni.
Pur şi simplu, aşa ceva nu s-a mai întâmplat în scurta istorie a democraţiei noastre postbelice. Numai nebunii pot face predicţii în astfel de situaţii.
Dar manifestaţiile care au izbucnit la sfârşitul săptămânii trecute pot avea efecte importate pentru viitorul României, dincolo de planurile legate de exploatarea minieră din Apuseni.
I-aţi auzit pe manifestanţi? Ei strigă cu aceeaşi convingere ”Jos Băsescu!” şi ”Jos Ponta!”. Şi reiau una dintre lozincile lansate în Piaţa Universităţii, în acel ianuarie fierbinte: ”USL şi PDL/ Aceeaşi mizerie!”
În realitate, asistăm la un fenomen întâlnit deja în mai multe părţi ale Europei lovite de criză, cu precădere în zona mediteraneană şi în Balcani. Este afirmarea din ce în ce mai clară a convingerii că problema nu se află la un partid sau altul, nu la o ”familie politică” sau alta, ci la sistem în întregul său.
Au spus-o indignaţii din Spania şi portughezii nemulţumiţi de austeritate, au spus-o italienii care s-au îndreptat către Beppe Grillo, o strigă grecii disperaţi, macedonenii şi slovenii sătui de corupţia politicienilor, o spun apăsat bulgarii, care n-au contenit să se revolte, ba împotriva lui Borissov, ba împotriva guvernului de centru-stânga. Au spus-o, în felul lor şi tinerii turci, care nu acceptă să renunţe la unele dintre atributele republicii kemaliste, ca preţ al creşterii economice şi al ieşirii din sărăcie a milioane de oameni.
Pentru toţi aceştia, în marea lor majoritate tineri ai ”generaţiei facebook”, alternanţa la putere – teoretic, unul dintre pilonii d