Tânărul George Enescu a reuşit să se afirme şi să se facă remarcat în mediul pretenţios al Vienei din finalul de secol romantic, după care s-a impus definitiv în capitala Franţei.
Articol realizat de: Grigore Constantinescu
Prin capacitatea de sinteză ce îl caracteriza, prin forţa cu care asimila fiecare impresie, cu trăiri autentice, şi-a edificat bogata cultură ce va deveni un strat adânc al fiinţei sale, valorificat, sublimat, transfigurat în următorii ani. Din această perspectivă, Viena a însemnat doar un prim popas sau poate chiar mai mult? Reperul este un punct de pornire pe itinerariile sale creatoare de mai târziu, care au continuat acest promiţător început. Enescu acumulase deja suficiente experienţe componistice pentru a putea configura calea spre care va merge în destinul său. Este semnul deja materializat prin Poema Română, semnul eternei reveniri la limanul ţării sale şi, totodată, al pătrunderii într-un alt perimetru cultural şi stilistic continental, cel francez. Din această cauză, gândurile sale nu vor părăsi niciodată perioada vieneză, aşa cum ne-o şi spune artistul: „Din această epocă iubesc pasionat muzica lui Brahms şi nu aş putea să o ascult fără emoţie, nu numai pentru că o găsesc admirabilă, dar pentru că ea îmi evoca meleagurile mele natale“.
ZESTREA VIENEZĂ
Mereu ataşat de locurile anilor copilăriei, artistul va purta cu sine muzica pe care a cunoscut-o în perioada vieneză, ca o zestre a începutului de existenţă. „Primul ca dată – îşi aminteşte Enescu sosirea la Viena – a fost Bee-thoven. La Viena n-am reuşit decât să-l întrezăresc. Există la Beethoven o măreţie supraomenească, care nu poate fi surprinsă la vârsta de zece ani“. Cât de puternic a fost marcat o dovedeşte continuitatea admiraţiei sale în activitatea de o viaţă a interpretului. Regăsim mereu, în concertele sale,
