Conducerea Clubului Sportiv Municipal Târgovişte se află în tratative avansate cu mai multe jucătoare de baschet, care vor semna în zilele viitoare cu vicecampioana României. Surse din interiorul clubului susţin că oficialii dâmboviţeni au realizat un adevărat tur de forţă în ultimele zile, negociind cu un număr impresionant de jucătoare, care nu au semnat până acum.
După toate probabilităţile, noul lot al echipei de baschet va fi construit în jurul unui nucleu de baschetbaliste străine, cel puţin 4 dintre acestea urmând să vină din Statele Unite ale Americii. În total, CS Municipal va avea în componenţă 6 “straniere”, restul lotului urmând a fi completat de jucătoare autohtone. Până în momentul de faţă, un singur nume pare a fi cert, cel al Andreei Huţanu, care a părăsit săptămâna trecută echipa din Alba lulia. Conducerea Clubului Sportiv Municipal Târgovişte se află în tratative avansate cu mai multe jucătoare de baschet, care vor semna în zilele viitoare cu vicecampioana României. Surse din interiorul clubului susţin că oficialii dâmboviţeni au realizat un adevărat tur de forţă în ultimele zile, negociind cu un număr impresionant de jucătoare, care nu au semnat până acum.
După toate probabilităţile, noul lot al echipei de baschet va fi construit în jurul unui nucleu de baschetbaliste străine, cel puţin 4 dintre acestea urmând să vină din Statele Unite ale Americii. În total, CS Municipal va avea în componenţă 6 “straniere”, restul lotului urmând a fi completat de jucătoare autohtone. Până în momentul de faţă, un singur nume pare a fi cert, cel al Andreei Huţanu, care a părăsit săptămâna trecută echipa din Alba lulia.