Lucian Mîndruţă, creative marketing manager Mediafax Group, lansează luni, 9 septembrie, emisiunea "Schimbă vorbă", o producţie Gândul LIVE care va fi difuzată de luni până vineri, de la 21:00 la 21:30, pe site-ul Gândul.info.
Emisiunea va spune "pentru prima oară în istorie" adevărul despre absolut tot, promite prezentatorul TV.
"Vom aborda subiectele mondene în măsura în care ne enervează, ne stau pe cap, ne irită şi duc ţara într-o direcţie greşită (. ..) Emisiunea asta nu e despre monden, e despre social. Despre critică socială. Vorbim şi râdem de societatea noastră, cu staruri, politicieni, cutre şi şmecheri", a explicat Mîndruţă, într-un interviu acordat ProTV Magazin.
Titlul a fost inspirat din expresia "Şase, schimbă vorba", o frază pe care prezentatorul TV o folosea în şcoala generală atunci când "se apropia vreun prost".
Platforma video Gândul LIVE a fost lansată pe 7 mai 2012 şi găzduieşte transmisii live ale celor mai importante ştiri, dezbătute şi explicate de editorialişii Gândul.info.
Totodată, Gândul LIVE urmăreşte consolidarea comunităţii Gândul prin implicarea permanentă a userilor săi. Aceştia se pot conecta prin intermediul contului lor de Facebook, având astfel posibilitatea de a trimite feedback instantaneu şi de a se implica direct, la transmisia şi dezbaterea video.
În fiecare zi, de luni până vineri, între orele 20:00-21:00, Gândul LIVE merge în spatele subiectelor zilei, cheamă oameni competenţi să decripteze problemele în dezbatere şi prezintă soluţii. Lucian Mîndruţă, creative marketing manager Mediafax Group, lansează luni, 9 septembrie, emisiunea "Schimbă vorbă", o producţie Gândul LIVE care va fi difuzată de luni până vineri, de la 21:00 la 21:30, pe site-ul Gândul.info.
Emisiunea va spune "pentru prima oară în istorie" adevărul despre absolut tot, promite prezentatorul T