Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum va arăta România cu Crin Antonescu președinte

Publicat in Academia Catavencu, marți 3 septembrie 2013 ·

Încă buimac, Crin Antonescu bâjbâia cu o mână nesigură după ceasul deșteptător. În sfârșit, alarma încetă, iar în dormitorul colosal, care ocupa toată aripa de vest a Palatului Crin Antonescu, se reașternu liniștea plăcută a amiezii. De-afară, dinspre bulevardul Crin Antonescu, nu răzbătea niciun sunet. Circulația pe străzile din jurul palatului, inclusiv cea pietonală, fusese interzisă din ordin prezidențial, după ce șeful statului sesizase neplăcutul obicei al locuitorilor Bucureștiului de-a se perinda de colo-colo la cele mai nepotrivite ore ale prânzului.

Au trecut trei ani de când Crin Antonescu e președintele României. “Primul președinte cu adevărat chipeș”, își zicea Crin, în timp ce se pudra în oglindă, comparându-și reflexia cu chipul său transmis de televiziunea publică. După interzicerea circulației în jurul palatului, aceasta a fost a doua măsură importantă luată în calitate de șef de stat. “Rolul televiziunii publice”, spusese el atunci, “este de a prezenta tot ce este mai frumos în România”. A doua zi, TVR1, TVR2 și TVR Cultural au început să transmită poze cu Crin Antonescu în diferite ipostaze măgulitoare sau inedite – el cu un picior pe grumazul lui Chuck Norris, el pilot de vânătoare, el vânător de piloți, el muncind.

O am mică, iar mie-mi place s-o am mare

După ce și-a făcut toaleta, în sensul că a chemat niște meșteri să-i pună gresie și faianță în toaletă, Crin Antonescu a plecat spre serviciu. Parcul lui preferat era în drum, așa că a oprit o clipă pentru a mirosi crinii, singurele flori acceptate în parcurile publice, și pentru a admira statuile superb sculptate care împodobeau marea grădină din centrul orașului. “Ce curios”, se mira Crin, simțind în același timp cum enervarea-i crește, “statuia asta care mă reprezintă e nițel mai scundă față de celelalte statui din parc care mă reprezintă”. Furios, l-a sunat pe Gâdea și a o

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 40 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 52 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 3 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°