Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO La 54 de ani a fost dată afară de la Finanţe  şi rezistă doar cu pastile din cauza şocului primit

Publicat in Adevarul, marți 3 septembrie 2013 ·

A rămas pe drumuri, fără speranţa că îşi va mai găsi un loc de muncă. Este drama unei femei în vârstă de 54 de ani, din Dâmboviţa, fostă angajată la Direcţia Finanţelor Publice din Pucioasa, care acum acum supravieţuieşte doar cu pastile. A ajuns la psihiatrie şi în prezent este sub tratament medical de specialitate.

Elena Rotaru, în vârstă de 54 de ani, a ajuns la disperare la gândul că nici măcar la pensie nu poate să iasă. A lucrat de 14 ani în Administarţia Financiară şi a fost disponibilizată, deşi era singura pe postul ei.

“Încerc să îmi revin, dar este foarte greu. Am înţeles că s-a desfiinţat postul de servicii interne, postul pe care eu am lucrat eu 14 ani, iar ce făcem eu s-a împărţit la mai multe persoane, care aveau deja de lucru. La Pucioasa sunt oameni puţini. Şi-aşa era prea aglomerat programul. Dacă aveam 57 de ani, puteam să ies anticipat la pensie”, spune doamna Rotaru.

Internată la psihiatrie

Vestea că nu va mai avea un loc de muncă din luna septembrie a răvăşit-o pe femeia de 54 de ani. A fost internată timp de o săptămână la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Orăşenesc Pucioasa.

“În momentul în care am primit preavizul am plecat pe jos către casă, plângând. De opt zile iau pastile să nu plâng şi să dorm şi tot nu pot să-mi revin. Am fost singurul angajat din toată administraţia din Pucioasa disponibilizată. Am fost anunţaţi că se vor face disponibilizări, dar nu credeam că se va ajunge aici. După 14 ani am fost dată afară. Boc ne-a tăiat 30% din salariu, iar Ponta ne lasă fără serviciu. Din acel moment am primit tratament medical şi luna aceasta va trebui să ajung din nou la control”, mai spune Elena Rotaru.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat, la jumătatea lunii august, că va publica, în decurs de o săptămână, noua structură organiz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 15 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 8 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 22 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 34 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum o ora
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°