Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simona Florescu: «M-am gândit să mă duc la azil»

Publicat in Click, marți 3 septembrie 2013 ·

E frumoasă, curtată de o mulţime de bărbaţi şi are doar 45 de ani. Cu toate acestea, fosta nevastă a actorului Ion Dichiseanu se gândeşte deja la bătrâneţe. Simona Florescu vrea să-şi petreacă ultimele zile din viaţă la un azil, ca să nu fie o povară pentru fiica sa, Ioana.

La cei 45 de ani ai săi, Simona Florescu este conştientă de faptul că, odată cu trecerea timpului, va avea nevoie de un ajutor, însă nu vrea să apeleze la fiica ei, Ioana. Mai mult, frumoasa blondă nu ia în considerare nici sprijinul vreunui bărbat, atunci când nu va mai fi în stare să-şi poarte singură de grijă.

Astfel, unica soluţie pe care fosta nevastă a actorului Ion Dichiseanu a găsit-o pentru bătrâneţe este azilul. „N-am făcut un copil ca să-l am sprijin la bătrâneţe, ci l-am făcut pentru că mi l-am dorit. Nu sunt atât de egoistă. M-am gândit la varianta aceasta unde să-mi petrec bătrâneţea pentru că nu vreau să fiu o povară pentru nimeni.La căsătorie nu mă mai gândesc, încerc să mă obişnuiesc cu singurătatea. La azil ai supraveghere, mâncare caldă, asistenţă, tot ce are nevoie un bătrân", a declarat Simona ex-Dichiseanu, pentru Click! Nu a lăsat această grijă pentru mai târziu, aşa că blonda deja şi-a găsit locul unde va avea bătrâneţi liniştite.

Este vorba despre căminul unei prietene foarte bune de-ale ei, din apropierea Spitalului Colentina. „Simona Muscă este a doua mea fiica. O îndrăgesc foarte mult, a cunoscut-o şi Ioana. Ne-am împrietenit la nişte filmări. Este proprietara unui azil dotat cu toate cele necesare şi deja m-am pus pe listă. Sunt uimită de felul în care se dedică acestor oameni pentru că nu este uşor să-şi pună la dispoziţie tinereţea pentru nişte oameni suferinzi", e de părere Simona.

A divorţat de Dichiseanu după 23 de ani

Cântăreaţa Simona Florescu a fost căsătorită cu Ion Dichiseanu timp de 23 de ani. Cei doi au divorţat în toamna

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Keir Starmer, în continuarea Summitului găzduit la Londra în data

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 50 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°