Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Faliment „pe bandă” pentru sindicatele miniere

Publicat in Exclusiv Gorj, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Două dintre cele mai importante firme ale sindicatelor din zona Motru, Carserv SA, la care a fost acţionar inclusiv fostul deputat Severus Militaru, şi Iniţiativa Sind, aparţinând lui Cristea Fluerătoru, au ajuns în colaps. Una dintre ele abia acum a fost băgată în insolvenţă, iar cea de-a doua scoate la vânzare bunurile pentru a acoperi datoriile către creditori. Lichidatorul judiciar al Iniţiativa Sind a publicat deja un anunţ de participare la licitaţie pentru vânzarea unui apartament din Motru, imobil aparţinând firmei. Societatea a mai fost într-o situaţie similară în 2009.

Dosarul privind falimentul Iniţiativa Sind se află pe rolul Tribunalului Gorj, la termenul de ieri fiind dispusă o amânare a cauzei până când va fi vândut imobilul din Motru, pentru a putea fi achitate datoriile. Cauza va fi reluată în octombrie, pe data de 15, probabil până atunci fiind valorificat apartamentul, suma fiind împărţită la cei patru creditori. Mai exact, este vorba de Casa de Asigurări de Sănătate, Primăria Motru, AVAS Bucureşti şi Finanţele Publice Gorj, însă nu se cunoaşte exact despre ce sumă este vorba. Cert este însă că societatea a mai fost într-o situaţie similară în 2009, când instanţa a aprobat intrarea în insolvenţă din cauza datoriilor. După ce s-a făcut un raport de expertiză, s-a ajuns la concluzia că valorificările bunurilor acoperă doar o parte din sumele restante şi că mai rămâne un „rest” care trebuie acoperit din buzunarele celor implicaţi, respectiv Cristea Fluerătoru, Nicolae Videscu şi Adrian Giurcău, primii doi fiind sindicalişti la Departamentul Zonal de Subteran şi Conexe Motru, respectiv Mina Lupoaia, în timp ce cel de-al treilea a ocupat, o vreme, postul de şef la Resurse Umane la Exploatarea Minieră de Subteran Motru. În 2009, prin decizia 459 din 31 martie, a stabilit că suma rămasă neacoperită, adică aceea care a antrenat răspunderea materi

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre posibilitatea ca noul președinte să organizeze alegeri anticipate: „Suntem în instabilitate de mai bine de un an”

Libertatea acum 2 ore
Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, marţi, că indiferent cine câştigă preşedinţia României, nu e oportun să „organizăm alegeri anticipate, pentru că suntem într-o situaţie de instabilitate de mai bine de un an”.

O cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale 2025, înregistrată la CCR

Ziua Constanta acum 9 ore
Curtea Constituțională a României a înregistrat, marți, 06 mai, o cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Potrivit sursei citate, instanța constituțională urmează să st

George Simion forțează varianta Călin Georgescu premier. Insistă până la alegerile anticipate, chiar dacă provoacă instabilitate: „Pot dizolva Parlamentul”

Libertatea acum 2 ore
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a declarat marți, 6 mai, la Digi24, că, dacă va fi ales președinte al României în urma turului 2, va găsi soluții pentru a-l numi premier pe Călin Georgescu și că este în stare să dizolve Par

Liga Campionilor: Meci exploziv la Milano, Inter a învins Barcelona într-un thriller cu 7 goluri şi merge în finală

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană Inter Milano s-a calificat marţi seara în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, pe teren propriu, scor 4-3, gruparea spaniolă FC Barcelona, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei. Catalanii au început meciul de la Milano

Anamaria Gavrilă amenință jurnaliștii: „Sunteți pe cale de dispariție. Abia aștept să vă văd gone” | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a avut o nouă ieșire nervoasă la adresa presei, marți, 6 mai, pe holurile Palatului Parlamentului.

Fotbal: FC Argeş a promovat în Liga 1 după ce a învins pe ACSM Reşiţa, scor 3-0

G4Media acum 6 ore
Echipa FC Argeş a promovat în Liga 1 de fotbal, după ce a învins-o pe CSM Reşiţa cu scorul de 3-0 (2-0), marţi seara, pe teren propriu, la Mioveni, într-un meci din etapa a 8-a a fazei play-off a Ligii a II-a de fotbal, transmite Agerpres. Urmărește

„Un pumn în stomac”: ce înseamnă eșecul istoric al lui Friedrich Merz de a fi ales cancelar din prima rundă de vot din parlamentul Germaniei

HotNews acum 12 ore
În vreme ce nu este fatal, eșecul lui Merz de a obține sprijinul coaliției sale de la prima încercare reprezintă o premieră pentru Germania postbelică și un semnal prost pentru stabilitatea viitorului guvern, care a promis să restabilească leadershi

Premierul interimar Cătălin Predoiu, primele discuții cu miniștrii din Cabinet, după preluarea mandatului

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu are, miercuri, discuţii cu miniştrii din Cabinet, după preluarea mandatului, întâlnirile urmând să aibă loc începând cu ora 9.00. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, 5 mai 2025, pe M

Demisie la vârful PSD: „Mă voi retrage total din viaţa politică”

HotNews acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a anunțat luni seară, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook, că demisionează din toate funcțiile politice și administrative pe care le are și că se „retrage total din viața politică”, în cont

George Simion, despre case la 35.000 de euro: Cine spune că nu le facem?

Gandul acum 4 ore
George Simion spune că propunerea AUR privind casele la 35.000 de euro a fost o formă de promovare, care i-a dus astăzi la 42%. Într-un interviu la DIGI24, Simion transmite că este „parte a unui program de guvernare”. „Sunt oameni care nu au înțeles

Vremea

București
acum

14°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

9°/12°
vin.

6°/10°
sâm.

6°/16°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

9°/13°
joi

9°/14°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/13°
Timisoara
acum

13°
mie.

9°/16°
joi

8°/17°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/16°