Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coşmarul unei călătorii cu trenul

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 4 septembrie 2013 ·

S-au scumpit biletele de tren cu până la 10% de la 1 septembrie. O călătorie Craiova - Bucureşti, cu Inter Regio (care nu sunt altceva decât personalele de altădată cu denumiri îmbunătăţite), la clasa a II-a costa înainte de scumpire 58 de lei, iar acum preţul biletului este 62 de lei. La clasa I, costul biletului CFR se amplifică de la 77 de lei la peste 80 de lei în prezent. Dar ce primeşte călătorul de aceşti bani?!

Săptămâna trecută am urcat în IR 1590 de la Craiova către Bucureşti. Vagonul era curat şi chiar cu aer condiţionat, la clasa I. Totul promitea o călătorie în condiţii decente pe căile ferate din România. Două familii cu copii care călătoreau în Canada discutau despre condiţiile de acolo comparativ cu cele de aici. Tinerii stabiliţi în Canada discutau, printre altele, şi despre cât s-au schimbat lucrurile în bine în România de când nu mai veniseră ei pe meleaguri olteneşti. Controlorul trece prin compartimente. La nici zece minute vine şi supracontrolul, de data aceasta un echipaj în toată regula, format din trei persoane, mai verifică o dată legitimaţiile de călătorie, abonamentele etc.

Trenul groazei, cablurile de cupru şi comunicarea

De la Videle încolo a început coşmarul. Trenul a încetinit la 18-20 de kilometri pe oră, iar în halta Drăgăneşti s-a oprit. Pe partea stângă staţiona Săgeata Albastră şi mulţi călători erau coborâţi din vagoane, printre mărăcini. Ceva era în neregulă! Şi stăm, şi stăm, şi aşteptăm, dar trenurile nu se pun în mişcare. Prin geamuri se observau cei din Săgeata Albastră care îşi făceau vânt cu evantaie, cu hârtii şi chiar cu batice. Alimentarea cu energie era oprită.

A trecut ceva vreme până când am aflat de ce două trenuri staţionează atât de mult aproape în câmp deschis. Ştirea circula din gură în gură: se furaseră cablurile de cupru care alimentau reţeaua, astfel că trenurile nu mai

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL își alege astăzi noua conducere. Bolojan, singurul candidat pentru președinție

Mediafax acum 43 minute
Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezența a 1200 de delegați. Aceștia vor alege noua echipă de conducere la nivel național. „Pentru funcția de președinte PNL și-a depus candidatura Ilie Bolojan. Pentru p

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 9 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 10 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 10 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°