Înainte ca membrii Congresului SUA să revină, din vacanţă, la Washington D.C., pentru a dezbate şi vota intenţia Casei Albe, de a executa lovituri aeriene, asupra unităţilor militare siriene, preşedintele Barack Obama va asista, la St. Petersburg, pe 5 septembrie, la invitaţia pe care omologul rus o va adresa participanţilor la reuniunea G20, pentru ca să ia în discuţie şi alte soluţii posibile, pentru depăşirea stării conflictuale din Siria.
Nimeni nu subestimează inteligenţa, dar şi pofta de revanşă a actualului lider de la Kremlin, cel care visează, cu ochii deschişi, la refacerea Uniunii cândva sovietice, în viitor euroasiatice.
Echipa sa de relaţii publice are o misiune uşoară, din moment ce însuşi preşedintele Rusiei optează pentru simplitate, în apariţiile publice, cu discursuri bine calculate, dar limpezi, precum şi prezenţe neaşteptate, în diferite părţi ale statului, încă multinaţional, cu 143.400.000 locuitori, conform estimărilor oficiale de la 1 aprilie 2013.
De şapte ori mai mulţi decât cetăţenii României, dar de zece ori mai puţini decât aceia ai Chinei.
O prezenţă recentă, a lui Vladimir Putin, în Extremul Orient, a fost şi prilejul creat pentru un dialog cu jurnaliştii, redat parţial, comentat funcţie de interesele presei dintr-o metropolă sau alta, din spaţiul euroatlantic.
Privind obiectiv această luare publică de poziţie, mesajele preşedintelui rus au relevanţă pentru modul în care el se raportează la comunitatea occidentală, în general, iar la Statele Unite, în mod special.
Afirmaţiile răsăriteanului Putin au savoarea lor, mai ales atunci când, involuntar, generează comparaţii inevitabile.
Prima fiind aprecierea sa că s-a obişnuit cu practica lumii occidentale, de a accepta totul fără prea multe discuţii, în conformitate cu dorinţele şi politicile partenerului american.
Poate mă înşeală memor
