Cea de-a 70-a ediţie a celui mai vechi festival de film din lume, Mostra de la Veneţia, se desfăşoară în perioada 28 august – 7 septembrie şi a fost anunţată drept una „întunecată“, reflectând actualele crize „economice, sociale şi familiale“.
Personajele de pe ecranul ediţiei din acest an par să se dea în vânt după tatuaje, cămile şi şobolani pe post de animale de companie şi ţigări. Astfel, personajul Clarei, interpretată de Alba Rohrwacher în filmul „Via Castellana Bandiera“, are imprimată o linie neagră fină care pleacă de la lobul urechii stângi şi coboară de-a lângul gâtului până la umăr şi se continuă pe mână.
Nicolas Cage, alias „Joe“ în filmul regizat de David Gordon Green, are braţele tatuate în întregime, lucru ce evocă trecutul de deţinut al personajului său. De asemenea, Tom, alias Xavier Dolan din „Tom à la ferme“, un thriller psihologic, dezvăluie o parte a corpului decorată cu multe tatuaje. „Jean Cocteau, apoi căderea lui Icar de Matisse“, a precizat tânărul regizor, actor şi scenarist canadian, prezentându-şi tatuajele. Pe unul dintre antrebraţe, cineastul are tatuat un simbol pentru fiecare dintre filmele sale, unul dintre acestea reprezentând „o mică fermă descoperită pe internet“.
Cămile şi şobolani pe post de animale de companie
Totodată, animalele sunt prezente în numeroase filme din competiţie: „Diggidy“ este un fidel câine negru care călătoreşte alături de Robyn Davidson (Mia Wasikowska) în filmul „Tracks“ de John Curran, care prezintă traversarea deşertului austalian în care tânăra aventurieră este însoţită în plus de patru cămile. Tot un câine, de această dată un pitbull, veghează asupra lui Joe, protejându-l pe acest personaj din filmul omonim de un alt reprezentant al rasei canine.
Abuzuri sexuale, violenţe comise asupra femeilor, disoluţia legăturilor familiale, crize ale valorilor. Cineaştii nu dau