Liderul sindical al Carierei Roșiuța îi avertizează pe liderii Federației Naționale Mine Energie că dacă într-o săptămână nu rezolvă problemele cu administrația CEO, va negocia individual cu șefii Complexului Oltenia.
Ultima ședință a Colegiului Director al Federației Naționale Mine Energie, ce s-a desfășurat luni după-amiază, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu, s-a dovedit a fi una furtunoasă. Sindicaliștii din teritoriu au cerut, printre altele, demisiile actualilor șefi ai FNME. Unul din liderii sindicali care și-au exprimat nemulțumirea față de cum decurg lucrurile în acest moment în federație a fost liderul sindical din zona Motru, Nelu Roșca. Președintele Sindicatului Carierei Roșiuța aruncă bomba. Dacă mai marii FNME nu reușesc să se impună în fața conducerii Complexului Energetic Oltenia, are de gând să ia o decizie fără precedent. Ia în calcul să se poziționeze în afara Federației Naționale Mine Energie și să meargă de unul singur la negocieri. „Mi-am luat câteva zile de concediu. Aștept să văd rezultatele discuților din această perioadă dintre liderii FNME și șefii CEO și, în funcție de acestea, voi convoca forurile de conducere ale Sindicatului Carierei Roșiuța și voi lua o decizie, pentru că nu mai putem sta deoparte fără să avem un punct de vedere. O să am o abordare individuală, pentru că nu mai pot aştepta la infinit. Se fac numai promisiuni, nu se rezolvă nimic, iar asta ne ţine pe loc. Nu mă pronunţa în privinţa ieşirii din FNME fără să consult forurile decizionale ale sindicatului meu”, a declarat Nelu Roșca.
Liderii de sindicat vor capul șefilor FNME
Prim-vicepreședintele Federației Naționale Mine Energie a recunoscut că ședința Colegiului Director a FNME de luni a fost una încordată: „Să știți că nu numai Nelu Roșca și-a exprimat nemulțumirile în ședință, au fost mai mulți lideri care au făcut reproșuri