Parlamentarul P.S.D. de Constanţa este decis să-i întrebe pe alegătorii săi cum e mai bine să voteze proiectul privind exploatările de la Roşia Montana
Proiectele privind exploatările de la Roşia Montana şi cele ale gazelor de şist sunt subiectele fierbinţi ale momentului, ambele scoţând în stradă mii de oameni care se împotrivesc punerii lor în aplicare. Decizia se va lua în Parlament, după dezbateri intense între politicieni, organizaţiile de mediu şi societatea civilă.
Parlamentarii par să aibă, în această perioadă, mare grijă la tot ceea ce spun în spaţiul public, iar unul dintre politicienii care a spus că va studia foarte bine proiectul, propunerile şi tot ce presupune implementarea proiectului de la Roşia Montana, este ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, prezent, la sfârşitul săptămânii trecute, la Constanţa pentru a participa la mai multe acţiuni politice. De asemenea, zilele trecute, deputatul P.S.D. de Constanţa, Ileana Cristina Dumitrache, a declarat pentru cotidianul nostru că este „rezervată“, la acest moment, în privinţa proiectului şi că va trebui să-l studieze foarte bine, pentru a-l vota în consecinţă.
Ieri, deputatul P.S.D. de Constanţa, Mircea Titus Dobre, s-a arătat preocupat de modul în care va aborda acest subiect, declarând pentru „Observator“ că, în perioada imediat următoare, va relua studiul asupra proiectului, a legislaţiei din domeniu, pentru a putea formula un punct de vedere asupra impactului asupra mediului pe care proiectul îl va avea, odată implementat. Mai mult decât atât, parlamentarul constănţean e decis să îşi consulte şi alegătorii în privinţa votului pe care îl va acorda în Parlament, pentru acest proiect. În acest sens, Mircea Dobre susţine că îi va chema pe cetăţenii din Colegiul uninominal nr. 7 Constanţa la discuţii, astfel încât punctul acestora de vedere să cântărească în votul din Parlament. „Va