Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCLAVI ÎN ITALIA. Un român bătut de patronul din Italia pentru că a îndrăznit să-şi ceară salariul

Publicat in Bistrita24, marți 3 septembrie 2013 ·

Un tânăr de 24 ani ani a fost agresat după ce i-a cerut patronului brutăriei din Italia, la care lucra, un rest de 50 de euro din leafă.

Un tânăr muncitor din oraşul Panciu, angajat la o firmă din Italia, susţine că a fost agresat de patron pentru că a îndrăznit să-şi ceară salariul, scrie ziaruldevrancea.ro

Originar din Panciu, Costinel Berdei are 24 de ani şi a ajuns în Italia acum şase ani, imediat după absolvirea şcolii. „De circa patru ani lucrează la brutăria ”Zoffoli Franco” făcând tot ce i se cere, în ultimul an fiind angajat cu acte în regulă. Aceasta doar parţial pentru că, deşi cu un contract de 5 ore de muncă, Costinel munceşte în realitate 7 zile din 7 de la 17 la 2-3 dimineaţa pe un salariu de 35 de euro pe zi (de fapt pe noapte). Nu sporuri, nu concedii, nu alte drepturi. Nu le cere cu toate că înainte muncea pe mult mai puţin", scrie ziarul Emigrantul.

Costinel Berdei a povestit cum patronul i-a dat iniţial o palmă degeaba, în urma unei neînţelegeri legate de un furgon pe care l-a acuzat că l-a condus fără permisiunea sa. "Am trecut cu vederea palma aceea şi mi-am reluat munca fără să mă mai gândesc, în speranţa că fusese un accident, o scăpare la nervi”, a relatat Costinel. Numai că, în aceeaşi seară, la cererea făcută patronului de a-i da un rest de 50 de euro, acesta l-a apucat de gât trăgându-i cu furie palme şi pumni până ce nu a mai ştiut de el.

Tânărul a avut nevoie de internare şi îngrijiri câteva zile la spitalul din Frascati. La iniţiativa Partidului Identitatea Românească romanii din zonă s-au adunat în centrul localităţii pentru a protesta împotriva violenţei la locul de muncă, pornind de la cazul agresiunii fizice suportate de tânărul muncitor.

REALITATEA.NET

Un tânăr de 24 ani ani a fost agresat după ce i-a cerut patronului brutăriei din Italia, la care lucra, un rest de 50 de euro din leafă.

Un tâ

Articolul in Bistrita24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 13 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 7 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 10 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 10 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Horoscop joi, 26 decembrie. Ce rezervă zodiilor a doua zi de Crăciun

Adevarul acum 10 ore
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de joi, 26 decembrie. Află ce rezervă a doua zi de Crăciun pentru zodii.

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 11 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

VIDEO Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun

HotNews acum 8 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun,

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 10 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°