Autostrada Sebeş-Turda, ridicată la acest rang de la cel de drum expres, se împiedică în proceduri pentru a doua oară. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a emis pe 30 august şi pe 2 septembrie alte două clarificări, după ce termenul de depunere a ofertelor pentru constructorii interesaţi a fost amânat pe 12 septembrie şi apoi pe 17/18 septembrie, scriu jurnalistii de la Ziua de Cluj.
Clarificarea nr. 6, din 30 august, grupează răspunsuri la 37 de întrebări despre participarea internaţională, situaţia financiară a companiilor participante, oferta financiară, capacitatea tehnică şi profesională a ofertanţilor, terenurile expropriate, studiul hidrologic, acordul de mediu, împărţirea pe loturi, amplasarea camerelor de luat vederi şi a podurilor, grosimea asfaltului, durata contractului, măsurarea traficului sau banda suplimentară. Clarificarea nr. 7, din 2 septembrie, cuprinde avizele de la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, Transgaz, E-ON, Compania Apă Arieş, Concordia, Vodafone, Orange, Romtelecom.
Valoarea contractului de proiectare şi execuţie a noului obiectiv este acum de 2,48 de miliarde de lei plus taxa pe valoarea adăugată, adică 3,07 miliarde de lei. Contractul este finanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene (85%), şi de la bugetul de stat (15%), procedura va fi de licitaţie deschisă, iar criteriul de atribuire, preţul cel mai scăzut. Tronsonul de autostradă va avea 70 km, fiind împărţit în patru loturi: Km 0-17 - 57 de milioane de lei, Km 18-41 - 66,9 milioane, Km 42-53 - 48,3 milioane, Km 53-70 - 53,2 milioane.