Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii au participat ieri la o întâlnire cu 45 de tineri din Italia, Croaţia, Turcia si Letonia. Reuniunea a avut loc datorită unui protocol de colaborare între IPJ Gorj şi Organizaţia Naţională Cercetaşii României, Scout Society Gorj.
Acţiunea a avut loc în cadrul unei tabere internaţionale cu scop de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor. Tinerii au participat la acţiunile organizate de poliţişti, iar apoi au vizitat sediul IPJ Gorj. La final, toţi au fost recompensaţi cu diplome şi broşuri de poliţie. „Activităţile au continuat cu invitarea acestui grup de tineri din tabăra internaţională la sediul IPJ Gorj pentru prezentarea activităţii de poliţie desfăşurată de serviciile operative şi a tehnicii din dotare, laboratoarele mobile de cercetare la faţa locului, Serviciul de Acţiuni Speciale şi maşinile de intervenţie, precum şi autovehiculele Poliţiei Rutiere”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În cadrul acţiunilor, poliţiştii au realizat un exerciţiu de intervenţie cu ajutorul câinilor poliţişti.
Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii au participat ieri la o întâlnire cu 45 de tineri din Italia, Croaţia, Turcia si Letonia. Reuniunea a avut loc datorită unui protocol de colaborare între IPJ Gorj şi Organizaţia Naţională Cercetaşii României, Scout Society Gorj.
Acţiunea a avut loc în cadrul unei tabere internaţionale cu scop de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor. Tinerii au participat la acţiunile organizate de poliţişti, iar apoi au vizitat sediul IPJ Gorj. La final, toţi au fost recompensaţi cu diplome şi broşuri de poliţie. „Activităţile au continuat cu invitarea acestui grup de tineri din tabăra internaţională la sediul IPJ Gorj pentru prezentarea activităţii de poliţie desfăşurată de servicii