Ministrul spaniol de Externe, Jose Manuel Garcia Margallo, s-a prezentat marţi după-amiază în Camera Deputaților pentru a da explicații asupra situației conflictului din Gibraltar. După șase săptămâni de tensiuni și reproșuri reciproce, atât din partea Madridului cât și a Londrei, cazul ”Gibraltar” a ajuns pe masa Comisiei Europene, care a hotărât în cele din urmă să trimită o echipă de observatori în zonă pentru a media disensiunile diplomatice dintre Spania și Marea Britanie cu privire la suveranitatea acestui teritoriu.
După cum se știe, conflictul a fost generat de decizia autorităților din Gibraltar de a lansa în mare 70 de blocuri de beton, pretinzând că sunt destinate construirii unui recif artificial care ar trebui să protejeze fauna și flora maritimă din jurul ”Stâncii”. De cealaltă parte pescarii spanioli reclamă că structurile de beton îi împiedică să pescuiască și că intenția autorităților britanice este aceea de a le limita accesul în zonă. Zonă maritima care este de fapt obiectul acestui conflict diplomatic, atât Madridul cât și Londra revendicându-și deopotrivă suveranitatea asupra apelor din jurul micii peninsule din Gibraltar.
Autoritățile spaniole pretind că acum 300 de ani, când teritoriul a fost cedat britanicilor, nu a fost concesionat împreună cu apele din jur, iar autoritățile din Gibraltar invocă dreptul internațional conform căruia ar avea dreptul la controlul apelor pe o fâșie de 12 mile în jurul coastelor. Ceea ce a urmat ulterior nu a fost decât o escaladare continuă a tensiunii diplomatice atât de o parte cât și de cealaltă.
Guvernul de la Madrid a ordonat controale exhaustive la punctul vamal cu Gibraltarul, generând cozi kilometrice care îngreunează traficul de o parte și de cealaltă a frontierei, pretinzând că vrea să pună capăt evaziunii fiscale pe care o adăpostește legislația Gibraltarului, un mic paradis fisca