Ce făceau cenzorii înainte de 1989 în afară de a cenzura textul: erau prin sală, printre spectatori, încercau să prindă şopârlele?

Venea o comisie de la Ministerul Culturii, Educaţiei Socialiste, de la Primărie, de la comisia de cultură, care se aşeza în sală să vadă spectacolul, prima repetiţie generală. Erau câteva lucruri la care se uitau atent. Lista era destul de scurtă, dar ei erau extrem de angajaţi să nu scape ceva. Ce era pe lista aia de interdicţii? Nicio aluzie la cele două persoane din fruntea ţării, nicio aluzie la guvern. Nici nu se punea problema să înjuri pe scenă la vremea aia, să arăţi sâni goi şi femei goale sau bărbaţi dezbrăcaţi. Nu exista aşa ceva. O singură dată s-a întâmplat, într-un spectacol pe care l-am şi văzut, director era Săraru, Maestrul şi Margareta, în care juca unul dintre rolurile principale meşterul Cotescu, care era şi membru supleant în Marea Adunare Naţională.

Ce rol juca?

Maestrul.

Şi Woland cine era?

Woland era Dan Condurache. Bineînţeles că pe listă mai erau puncte care însemnau tot atâtea multe griji faţă de acurateţea textului. Nu-i păsa nimănui de acurateţea textului, ne păsa nouă mai mult, artiştilor care lucram mult la traduceri, mai ales din Shakespeare sau Cehov. Se mai ajustau traduceri pe textele antice.

De ce aţi dat exemplul cu Maestrul şi Margareta?

Am dat exemplul cu Maestrul şi Margareta pentru că a fost unul dintre puţinele din acea epocă în care Vali Seciu era destul de dezgolită, vorbesc de bustul ei. Superbă persoană, actriţă gigantică. Momentul era superbissim, dar uimirea, dincolo de aia artistică şi plăcerea, era şi uimirea cum de a lăsat-o, cum s-a întâmplat aşa ceva.

N-aţi aflat cum au lăsat-o?

Nu.

Care a fost cel mai îndrăzneţ rol pe care l-aţi jucat înainte de ‘89?

Eu am urmat o tradiţie din facultate. Aceea de a rupe lanţul. În anul I