La sfârşitul săptămânii trecute, Sala Polivalentă din Iaşi a găzduit tradiţionala competiţie de tenis de masă, Iaşi Trophy - Memorialul "Cornel Macovei", turneu de categoria A în circuitul Amatour. La această întrecere au participat peste 90 de jucători legitimaţi şi amatori din toată ţara, la diverse categorii de vârstă.
Jucătorii botoşăneni prezenţi la competiţie au obţinut cinci medalii. Bianca Bostan, legitimată la CS Victoria Ping-Pong 2003, a reuşit să câştige întrecerea rezervată junioarelor, podiumul fiind completat de colegele ei, Luiza Bostan şi Bianca Andrieş. Botoşănenii au avut o evoluţie bună şi la seniori. Sorin Corneanu a jucat finala concursului adresată seniorilor la amatori, clasându-se pe locul secund. După ce în semifinale a învins un alt botoşănean, pe Cătălin Duceac de la CS Victoria Ping-Pong 2003, acesta din urmă clasându-se în final pe locul trei. "Dacă victoria celei mai valoroase junioare botoşănene la această oră, a fost oarecum scontată, o surpriză plăcută pentru mine a constituit-o evoluţia şi locul ocupat de Sorin Corneanu, care într-o companie valoroasă a fost foarte aproape de câştigarea trofeului pus în joc", a declarat Ivan Volodea, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Tenis de Masă Botoşani.
O evoluţie bună la competiţia din Iaşi a avut-o şi Petre Sălăvăstru care a reuşit să treacă de grupele de calificare ale turneului de seniori.
La sfârşitul săptămânii trecute, Sala Polivalentă din Iaşi a găzduit tradiţionala competiţie de tenis de masă, Iaşi Trophy - Memorialul "Cornel Macovei", turneu de categoria A în circuitul Amatour. La această întrecere au participat peste 90 de jucători legitimaţi şi amatori din toată ţara, la diverse categorii de vârstă.
Jucătorii botoşăneni prezenţi la competiţie au obţinut cinci medalii. Bianca Bostan, legitimată la CS Victoria Ping-Pong 2003, a reuşit să câştige întrece