Lucrările la noul sediu al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani şi al Biroului Teritorial Vrancea al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism înaintează. În prezent se lucrează la ultimul nivel, în cel mai scurt timp urmând a fi construit acoperişul.
La un an de la începerea lucrărilor, clădirea poate fi observată cu uşurinţă pe strada Cuza Vodă, chiar în spatele statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Periodic, specialişti din cadrul parchetului general vin şi supraveghează lucrările, la solicitarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea Ion Lefter. „Am ajuns cu lucrarea la etajul al treilea. Am terminat placa de la ultimul etaj şi urmează să punem acoperişul. Mai avem bani doar pentru asta, deşi ar fi trebui să punem şi geamurile. Dacă rămâne deschis, pe perioada iernii intră zăpadă, intră apă şi nu este în regulă, timpul acţionează asupra a tot ceea ce am lucrat până acum. Totul depinde de buget. Dacă am fi avut bani, aş fi vrut să terminăm lucrarea şi anul acesta. Termenul de finalizare a lucrării este iulie 2014. În cazul în care se întârzie, pe lângă faptul că se degradează ceea ce s-a construit, se degradează şi actuala clădire şi va fi nevoie de reparaţii”, a explicat prim-procurorul Ion Lefter.
Lucrările la noul sediu au început în luna august a anului trecut şi sunt executate de o firmă din Bacău. Noul sediu al procuraturii este construit în spatele statuii domnitorului Cuza, de lângă colegiul cu acelaşi nume.
Lucrările la noul sediu al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani şi al Biroului Teritorial Vrancea al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism înaintează. În prezent se lucrează la ultimul nive