Prima acuzaţie de genocid în legătură cu crimele comunismului din România. Fostul comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, a fost pus sub urmărire penală. Marţi a fost chemat în instanţă şi i-au fost aduse la cunoştinţă învinuirile.
Procurorii spun că în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, Alexandru Visinescu i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe, i-a lipsit de hrană, medicamente şi asistenţă medicală.
Alexandru Vişinescu s-a prezentat, marţi, la Parchet instanţei supreme, fiindu-i adusă la cunoştinţă învinuirea. Acesta le-a solicitat procurorilor un termen pentru pregătirea apărării.
Potrivit Mediafax, înainte de a ieşi din sediul Parchetului instanţei supreme, unul dintre nepoţii învinuitului au spus că acestuia i s-a făcut rău la audieri. Vişinescu ar fi spus că simte ca o gheară în piept şi o durere la nivelul toracelui.
Procurorii Parchetului instanţei supreme au început în 30 august audierile în dosarul torţionarului. Anchetatorii i-au luat atunci o declaraţie lui Valentin Cristea, singurul deţinut politic de la Penitenciarul Râmnicu Sărat care mai este în viaţă.
Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, liderul taranuist Ion Mihalache.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a cerut pe 30 iulie, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, pentru omor deosebit de grav.
Prima acuzaţie de genocid în legătură cu crimele comunismului din România. Fostul comandant al închisorii de la Râmnicu Săra