TIMIŞOARA. De câteva luni, lucrările de reabilitare în zona Cetate ar fi trebuit să înceapă, însă contestarea licitaţiei pentru atribuirea investiţiei a făcut ca acest lucru să nu fie posibil.
Proiectul „Reabilitarea spațiilor publice din centrul istoric al municipiului Timișoara” prevede reabilitarea piețelor Unirii, Libertății, Sf. Gheorghe și General Traian Doda (fosta Țarcului), precum și a zece străzi: Sergent Constantin Muşat (integral), Vasile Alecsandri (pe tronsonul dintre Piaţa Unirii şi Piaţa Libertăţii), Lucian Blaga (pe tronsonul dintre Piaţa Libertăţii şi Piaţa Huniade), Florimund Mercy (integral), Francesco Grisselini (integral), strada Fără Nume (integral), Radu Negru (integral), Eugeniu de Savoya (integral), General Praporgescu (integral) și Enrico Carusso (integral).
Iată că lucrările nu încep nici în această lună deoarece Primăria Timişoara aşteaptă un răspuns de la Bucureşti, de la Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor.
Este pentru a treia oară deja când licitaţia pentru desemnarea firmei care va executa lucrările de reabilitare a Centrului istoric este contestată. Dacă această procedură va mai fi tărăgănată, municipalitatea riscă să piardă bani europeni.
Aşteptăm să se pronunţe Comisia Naţională. Lucrurile au ajuns într-o zonă extrem de critică, dacă nu se finalizează în timp util (n.r. – licitaţia), există riscul de a nu mai putea duce proiectul la bun sfârşit în timpul care ne mai rămâne până la termenul final în care se încheie perioada de finanţare 2007 – 2013, perioada care are anul 2015 ca ultimă implementare de proiecte. Nu există neapărat riscul să pierdem fondurile în totalitatea lor, dar e posibil să pierdem o parte din fonduri, pentru că noi putem să contractăm lucrarea, să implementăm proiectul, dar la o anumită dată încetează decontarea lucrărilor. Ce faci după acea dată trebuie să-ţi asumi pe ve