În weekend s-au disputat primele meciuri
12 echipe s-au aliniat la startul celei de-a treia ediţii a Campionatului Galactic la minifotbal.
În weekend au avut loc la Baza Sportivă „Galactic” primele meciuri ale întrecerii organizate de AS Galactic Buzău cu sprijinul AECTS Buzăul Sportiv, al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău şi al Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Buzău. Campionatul se dispută în sistem „fiecare cu fiecare”, în dublă manşă (tur-retur), urmând ca la finele sezonului regulat primele şase echipe să se întâlnească în play-off-ul pentru desemnarea campioanei, iar ultimele şase formaţii în play-out-ul pentru stabilirea ierarhiei finale în a doua parte a clasamentului. Ocupanta primului loc va participa la un turneu internaţional ce are loc în Bulgaria, la jumătatea anului viitor, ocupanta locului secund are 50% din cheltuielile pentru deplasarea la întrecerea din ţara vecină asigurate, în timp ce ocupantele locurilor trei, patru şi cinci vor primi câte un rând de echipament sportiv, la fel ca şi câştigătoarea trofeului „Fair-Play”, cu alte cuvinte, echipa cu cel mai mic număr de cartonaşe primite pe durata competiţiei. Competiţia destinată amatorilor beneficiază de cel mai mare fond de premii al unei întreceri sportive organizate non-profesioniştilor în Buzău. Mai multe detalii, galerie foto, clasamentul la zi, precum şi programul competiţional pe site-ul organizatorilor www. galacticbuzau. ro
Rezultate etapa I, Campionatul „Galactic” la minifotbal, ediţia a III-a, 2013 – 2014
Buzăul Sportiv – Ştiinţa Buzău: 4 - 5
Legendarii – Ajax 23 Buzău: 8 – 4
Agi Construct – Phoenix Buzău: 2 – 3
Condor – Young Boys Crâng: 9 – 5
Denirom – Vulturul Cândeşti: 12 – 7
Toledo Buzău – Arghir Buzău: 1 – 9
Clasament Campionatul Galactic la minifotbal
1 Arghir