Mihai Oroveanu, directorul Muzeului Naţional de Artă Contemporană, a murit sâmbătă, 31 august. Avea 66 de ani.
Cine nu-l știa pe Mihai Oroveanu din lumea artelor vizuale? Acum vorbim, vai, la trecut, despre un om cunoscut și stimat de o întreagă breaslă profesională. Era o instituție în sine și o prezență umană impresionantă, inconturnabilă, dincolo de faptul că a fost multă vreme directorul unor oficii care au administrat producția și expozițiile plasticienilor. Mare la stat, un munte de om, și calm la sfat, un munte de spirit bonom și tolerant, Mihai Oroveanu cunoștea practic tot despre arta modernă și contemporană românească. Era memoria vie a acesteia, o memorie prodigioasă și binevoitoare. Artiști, opere, monumente, tabere de creație, cărți de artă, documente de tot felul, legislație, tot ce ținea de acest domeniu încă insuficient cunoscut și recunoscut de reprezentanții culturii majore de la noi trecuse într-o formă sau alta prin mintea și ochiul, și inima încăpătoare a lui Mihai Oroveanu.
Datorită parcursului său profesional meandric - de la condiția de tânăr fotograf al Combinatului Fondului Plastic și colaborator al revistei ARTA în vremuri dificile, sărace și comuniste, la condiția de director al Oficiului Național pentru Documentare și Expoziții de Artă (ONDEA) imediat după revoluția din decembrie 1989 și apoi la cea de director al primului Muzeu Național de Artă Contemporană din România (MNAC), deschis în 2004 la București, Mihai Oroveanu a avut ocazia să atingă, să vadă, să contemple, să selecteze și să înmagazineze, într-o formă sau alta, cam tot ce s-a adunat în patrimoniul vizual românesc în ultimii 50 de ani.
Era un gurmand al vizualului, după cum era un gurmand al existenței, un bon viveur pe toate planurile. De la el puteai afla detalii precise și amănunte picante despre viețile unor pictori și s
