Timpul trece şi noi numărăm zilele care au mai rămas până la prima partidă, cea cu Ungaria. Când vor apărea aceste rânduri, vom începe numărătoarea orelor care ne despart de acest „teribil” meci. Spun aceasta deoarece, personal, aş fi dorit să jucăm mai întâi cu Turcia şi apoi cu vecinii de la Vest. Dar nu a fost să fie şi acum trebuie să strângem rândurile pentru a realiza ceea ce ne propunem. Aş vrea să mă explic şi să fac precizări clare în legătură cu temerile mele. Bănuiesc faptul că unii spectatori ce vor fi în tribunele Arenei Naţionale se mai gândesc, încă, la un fel de „revanşă” faţă de echipa oaspete. Eu sper din tot sufletul să nu se întâmple aşa ceva deoarece, dacă se va întâmpla ceva de acest gen, vom suferi consecinţe care acum nu se intuiesc…

Va fi bine să avem arena plină cu spectatori dornici să susţină naţionala până la ultimul fluier şi acesta să consfinţească victoria asupra Ungariei. Spectatorii cu un astfel de comportament vor fi, fără nicio tăgadă, „jucătorul” român cel mai activ la acest joc. Sper să fie bine interpretat. Nu sunt persoana cu „drobul de sare”, ci un iubitor al fotbalului preocupat ca totul să fie foarte bine pentru România. Să dea Cel de Sus să fie aşa! Coborând la nivelul echipei noastre, fără a intra în aspecte ce ţin numai de competenţa selecţionerului, căruia trebuie să îi acordăm încrederea noastră, aş dori să subliniez că a procedat bine prin mutarea etapei a şaptea din Liga Naţională. În felul acesta a reuşit să facă un pic linişte în lot, să aibă câteva zile de răgaz şi odihnă măcar pentru selecţionabilii din campionatul intern. Ceea ce a adunat sub conducerea sa înseamnă că este şi ce era mai bun în acest moment.

În filosofia mea, sper că oricine ar intra în teren la acest joc să se dăruiască total pentru obţinerea victoriei. Să le lăsăm antrenorilor liniştea ultimelor trei zile pentru a cântări