Folosirea armelor chimice de către autorităţile de la Damasc împotriva populaţiei a readus în atenţie războiul civil din Siria, la doi ani de la declanşarea ostilităţilor, timp în care interesul pentru criza siriană a scăzut permanent. Regimul lui Bashar al-Assad continuă însă să deţină rolul principal în propria dramă.

Începerea celui de-al treilea război mon­dial a fost prezentată drept o cer­titudine până acum câteva zile, tonul apocaliptic al dezbaterilor indicând că inevitabilul urma să se întâmple în secunda următoare. Între timp, en­tu­ziasmul s-a mai domolit, regimului de la Damasc i se încropeşte ad­ver­sa­rul şi se caută o motivaţie care să con­fere legitimitate acţiunii, dar care să reziste şi peste câţiva ani (evitându-se repetarea greşelilor din cazul invaziei din Irak). În aceste condiţii, pre­şe­dintele Bashar al-Assad are toate mo­ti­vele să fie încrezător şi să anunţe că Si­ria are capacitatea de a lupta îm­po­tri­va teroriştilor şi agresiunilor ex­ter­ne.

Timp de doi ani, modul în care răz­boiul civil din Siria s-a desfăşurat şi a evo­luat nu a determinat, contrar aş­tep­tărilor, adoptarea unor măsuri ex­treme împotriva regimului condus de al-Assad. Exceptând o serie de sanc­ţiuni pe care Uniunea Europeană le-a adoptat şi al căror impact este greu de cuantificat, comunitatea inter­na­ţională s-a limitat, cel puţin oficial, la a critica şi a exprima îngrijorare fa­ţă de situaţia din Siria.

Folosirea, la 21 august, de către re­gi­mul sirian a gazului sarin împotriva populaţiei din localitatea Ghouta a pro­vocat reacţiile de mult aşteptate, având în vedere că în aceşti doi ani 100.000 de persoane au murit şi alte sute de mii de persoane şi-au găsit adă­post în taberele de refugiaţi din statele învecinate. Contrar indignării ini­ţiale, ieşirile preşedintelui Obama şi ale altor înalţi oficiali au reuşit să dea impresia