O femeie în vârstă de 27 de ani, mamă a trei copii, a decedat azi, după ce s-a electrocutat. De dimineaţă, femeia din localitatea botoşăneană Cristeşti a pus rufe la spălat, iar când a vrut sa le scoată din maşina a căzut secerată la pământ.
Când a auzit-o ţipând, soţul a fugit într-un suflet spre femeie, dar când a pus mâna pe ea s-a electrocutat şi el. Bărbatul şi-a revenit, însă soţia sa, în stare de inconştienţă, a fost dusă cu o căruţă la dispensarul din localitate, unde a fost solicitată şi o ambulanţă. În ciuda tuturor eforturilor medicilor, care au resuscitat-o mai bine de două ore, femeia nu a mai putut fi salvată.
"Manevrele de resuscitare erau deja începute de doamna doctor de la cabinetul medical. În momentul în care am ajuns noi, le-am continuat mai bine de două ore. Din nefericire însă, inima pacientei nu a pornit nici măcar pentru o clipă”, a declarat medicul Nicuşor Curteanu, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
În tot acest tip rudele adunate în faţa dispensarului se rugau pentru femeie şi mai sperau într-o minune. Tânăra avea trei copii cu vârste cuprinse între un an şi opt luni şi opt ani, fiind o familie extrem de săracă.