Aproape 100 de kilometri de autostrăzi de pe Coridorul IV paneuropean vor fi deschişi circulaţiei până la finalul acestui an, sau cel puţin aceasta este cea mai recentă estimare a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Panglica inaugurală va fi tăiată până cel mai târziu în decembrie pe prima porţiune din Lugoj-Deva (27,6 kilometri de autostradă şi 10,5 kilometri de drum de legătură la standard de autostradă), precum şi pe trei tronsoane din Orăştie-Sibiu (circa 60 de kilometri).
Cele mai apropiate inaugurări vor avea loc luna aceasta, astfel că 27,6 kilometri din Lugoj-Deva, precum şi 24,1 kilometri din primul lot al autostrăzii Orăştie-Sibiu au ca termen estimat de finalizare luna septembrie.
Termenele sunt însă deja depăşite, având în vedere că cea mai mare parte a şantierelor de autostrăzi din vestul României, situate pe Coridorul IV paneuropean, trebuia să fie gata încă din aprilie, potrivit contractelor încheiate iniţial cu constructorii. Chiar dacă mai sunt doar patru luni până la finalul anului, iar deja din noiembrie şantierele ar putea să se închidă din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, cele patru tronsoane de autostrăzi care ar trebui să fie gata până la sfârşitul anului sunt construite în prezent în proporţie de doar circa 78%, în medie. Cu alte cuvinte, constructorii mai au de terminat aproape un sfert din lucrări.
140 km de autostrăzi pe an
Cel mai avansat şantier este cel de pe primul lot al autostrăzii Lugoj-Deva, unde progresul fizic este de 84,2%. Şoseaua, contruită de italienii de la Tirrena Scavi, Societa Italiana per Condotte D’Acqua şi Cossi Costruzioni în urma unui contract de puţin peste 162 de milioane de euro, va fi printre primele inaugurate anul acesta, 27,6 kilometri de autostradă urmând să fie gata luna aceasta, în timp ce 10,5 kilometri de drum de legătu