Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii care au muncit în Israel au dreptul la cumularea pensiei

Publicat in Puterea, marți 3 septembrie 2013 ·

Semnat încă de la începutul anului 2011, acordul dintre România şi Israel privind securitatea socială va fi aplicat abia din această lună după ce oficialii celor două ţări au parafat şi aranjamentul administrativ. Toţi românii care au lucrat în Israel îşi vor putea cumula stagiile pentru a beneficia de o pensie mai mare. Deşi Ministerul Muncii nu are o cifră exactă, zeci de mii de conaţionali au fost angajaţi cu forme legale în Ţara Sfântă.

“Ştim că a trecut ceva timp de când am ajuns la un acord scris, în Israel, dar au fost probleme administrative în ambele ţări în ultima perioadă şi am aşteptat o vizită la un anumit nivel la Bucureşti pentru a-l putea aplica oficial”, a afirmat Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii. Până în prezent, românii care au lucrat în Israel nu îşi puteau cere drepturile la pensie din cauza faptului că nu exista o înţelegere bilaterală între cele două ţări. Asta în condiţiile în care, încă dinainte de 1989, mii de muncitori erau trimişi de Guvernul de la Bucureşti în zona Orientului Mijlociu.

“Am reuşit să îndreptăm lucrurile pentru că o mulţime de oameni aveau nevoie ca acest acord să fie semnat. Vom continua acest drum de colaborare”, a fost declaraţia oficială a ministrului adjunct al afacerilor externe din Israel, Zeev Elkin, care a emigrat din România în urmă cu peste 20 de ani. Practic, acordul bilateral va reglementa nu doar acordarea pensiilor, dar şi ajutorul de deces şi alocaţiile de stat pentru copii. Pentru a beneficia de o cumulare a pensiilor, toţi cei aflaţi în cauză trebuie să se înscrie la Casa de Pensii, lista urmând să fie deschisă din această lună, acordul intrând în vigoare retroactiv. Conform unor cifre neoficiale, în prezent, pe teritoriul statului Israel trăiesc aproximativ 130.000 de români, fiind una dintre cele mai mari comunităţi din Diaspora.

Negocieri avansate şi cu SUA

Mariana Câmpeanu a

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, a fost extrădat din Turcia. Urmează să ajungă astăzi în țară

Ziua Constanta acum 18 minute
Prins în Turcia, Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO, va fi adus, marți, în țară. "La ora 11.30, Mircea Ionuț Costea, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, va fi a

Val de căldură, caniculă și disconfort termic la Constanța. Precizările Primăriei

Ziua Constanta acum 38 minute
Val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat la Constanța. Începând de astăzi, Constanța se află sub cod galben de caniculă. Conform atenționării meteorologice emise de A.N.M., în Dobrogea va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi max

UPDATE Diana Buzoianu, despre Regia Pădurilor: Trebuie redus numărul de directori şi puse criterii de performanţă pentru Romsilva, care să nu ţină doar de profit/ Sunt o grămadă de criterii suplimentare ce ar trebui luate în calcul/ Controverse Romsilva

News.ro acum 19 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, marţi, după preluarea mandatului de la Mircea Fechet, că trebuie redus numărul de directori de la Romsilva şi că trebuie puse criterii de performanţă la această regie, care să nu ţină doar de profit. Bu

Val de căldură în cea mai mare parte a ţării. ANM anunţă temperaturi de 38 de grade

BusinessMagazin acum 42 minute
Valul de căldură continuă în România în următoarele zile, cu temperaturi care vor atinge 38 de grade în Banat, Oltenia, Muntenia şi alte regiuni.

Ministrul Dragoș Pîslaru, amenințat cu moartea: „Am sesizat autoritățile”

Adevarul acum 18 minute
Dragoș Pîslaru, noul ministru al Fondurilor Europene, spune că a primit „prima amenințare cu moartea” și precizează că a sesizat deja autoritățile. Mai mult, anunță că va da în judecată „Realitatea”.

Peste 40 de percheziții DIICOT în șase județe și Ungaria, într-un dosar de fraudă de 3,5 milioane lei

Gandul acum 28 minute
Procurorii DIICOT și polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au făcut, marți, 44 de percheziții în șase județe din România, dar și în Ungaria, într-un dosar de fraudă informatică și spălare de bani cu un prejudiciu de 3,5 milioane lei

Președintele Nicușor Dan participă la Summitul NATO de la Haga

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va participa, marți și miercuri, la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc la Haga, în Olanda. Corespondentul HotNews la summitul NATO de la Haga, Laur

Ionuț Moșteanu, învestit în funcția de ministru al Apărării: Avem nevoie de o ARMATĂ atractivă pentru tineri, pregătită pentru vremuri complicate

Gandul acum o ora
Marți, 24 iunie 2025, s-a oficializat ceremonia de învestire a lui Ionuț Moșteanu (USR) în funcția de ministru al Apărării. El l-a succedat pe social-democratul Angel Tîlvăr. După o ceremonie cu onoruri militare, fanfară și defilarea Regimentului 30

Trump afirmă că Israelul şi Iranul au ajuns la un acord de încetare totală a focului: „Războiul de 12 zile se va încheia oficial în 24 de ore”

HotNews acum 9 ore
Donald Trump a anunțat în noaptea zilei de luni, într-o postare pe rețeaua sa de socializare Truth Social, că Israelul și Iranul au convenit o „încetare completă și totală a focului”, notează Reuters. „FELICITĂRI TUTUROR!”, a scris fostul președinte

Parlamentul îşi alege marți preşedinţii celor două Camere. Grindeanu a fost propus la Camera Deputaților, Mircea Abrudean la Senat

Adevarul acum 2 ore
Parlamentul îşi alege marţi noii preşedinţi ai Camerelor, după ce Ilie Bolojan a fost numit premier, iar Ciprian Şerban ministru al Transporturilor. PSD îl propune pe Sorin Grindeanu la Camera Deputaţilor, iar PNL îl susţine pe Mircea Abrudean la Se

Vremea

București
acum

30°
mar.

17°/36°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

26°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

19°/27°
vin.

16°/31°
Constanta
acum

30°
mar.

18°/32°
mie.

20°/28°
joi

22°/29°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/30°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

27°
mar.

16°/34°
mie.

18°/37°
joi

21°/39°
vin.

20°/34°