După două zile petrecute departe de Arad, noul şef al „alb-roşiilor” a revenit cu mare elan pentru… a face treabă. I-a convocat pe toţi „oficialii” în birou şi a pus la punct campania de achiziţii ce ar trebui să se încheie până joi-vineri. În acest sens, Adrian Marţian se bazează pe relaţiile şi cunoştiinţele lui Eugen Trică, acesta din urmă decretându-se deja noul antrenorul „Bătrânei Doamne”.
„E lângă mine şi spune că rămâne 100% la UTA. Nu e ca Stângă sau Roli Nagy. De acum, avem pile şi la Craiova, căci e ginerele lui Balaci”, ne-a comunicat dejeanul. Acesta nu se ascunde nici când vine vorba despre achiziţii şi a pronunţat nume sonore pentru Liga a 2-a. „Păi am vorbit cu Apostu, Hidişan, Şteţca, plus doi atacanţi buni de la Ceahlăul: Velici şi Pavel. Dar, vor mai fi şi alţii. O să vedeţi că voi face treabă, chiar minuni. Ştiu că voi nu mă vreţi, dar eu vă vreau. O să recâştig încrederea suporterilor şi arădenilor. Până la iarnă va fi cum va fi, dar de la primăvară poate tragem la promovare”, ne-a mai spus Marţian.
Hidişan şi Apostu au confirmat faptul că au fost contactaţi de conducerea Campioanei Provinciei, însă, deocamdată, nu au certitudinea că vor reveni în „alb-roşu”. „Aştept un telefon pentru a discuta concret despre contract şi, dacă mă înţeleg, m-aş bucura să revin la UTA”, ne-a spus mijlocaşul ofensiv, completat şi de Bogdan Apostu: „Vin în această seară la Arad pentru o negociere faţă în faţă cu domnul Marţian. Se ştie că pentru mine UTA e UTA, greu o pot refuza, dar, până la urmă, e important şi aspectul financiar”.
Portarul Şteţca are 32 de ani şi multă experienţă dobândită în primele două eşaloane, în timp ce Andrei Pavel şi Gelu Velici sunt doi atacanţi ce aparţin de Ceahlăul, utimul putând evolua şi ca extremă dreaptă. În fine, se pare că Dan Ţapoş nu va mai fi antrenorul portarilor la UTA, Trică aşteptâ