Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Vişinescu, audiat la Parchetul instanţei supreme. Ce pensie primeşte fostul torţionar

Publicat in Press Alert, marți 3 septembrie 2013 ·

Alexandru Vişinescu a venit, în această dimineaţă, la Parchetul instanţei supreme pentru a da declaraţii în dosarul în care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului l-a denunţat pentru moartea unor deţinuţi politici între 1956 şi 1963. Alexandru Vişinescu a ajuns la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în jurul orei 10.00, fiind însoţit de două persoane. Aceştia i-au îmbrâncit pe jurnalişti şi au spus că presa l-a hărţuit pe Vişinescu în ultima perioadă, informează Mediafax. Cele două persoane le-au dat jurnaliştilor o hârtie care ar fi o copie a cuponului de pensie a lui Vişinescu, din care rezultă că în iulie a primit 3.296 de lei. Procurorii Parchetului instanţei supreme au început în 30 august audierile în dosarul torţionarului Alexandru Vişinescu. Anchetatorii i-au luat atunci o declaraţie lui Valentin Cristea, singurul deţinut politic de la Penitenciarul Râmnicu Sărat care mai este în viaţă.

Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat, pe 30 iulie, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav.

În 9 august, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a preluat de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului împotriva torţionarului Alexandru Vişinescu. Parchetul instanţei supreme a precizat că dosarul a fost preluat având în vedere complexitatea cauzei şi volumul mare de activităţi procesua

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 11 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 7 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 5 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 8 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 7 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 6 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 9 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 11 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 10 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°