Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate a hotărât ca în lunile septembrie-octombrie să se desfăşoare o serie de acţiuni în susţinerea doleanţelor legitime ale celor pe care îi reprezintă. În legătură cu această decizie, în corpul medical s-au conturat două curente. Unul (majoritar), care întreabă „De ce aşa de târziu?“. Altul (ultraminoritar), care întreabă: „De ce să iasă medicii în stradă? Oare nu este mult mai bine să aşteptăm până când, prin negocieri, vom obţine ceea ce dorim?“. Colegiul Medicilor din România este obligat să le răspundă. Pentru primii, răspunsul este aparent simplu. Nu este nici prea devreme, nici prea târziu. Acum este momentul în care s-a realizat masa critică, este momentul în care o acţiune „în stradă“ poate fi organizată astfel încât să nu fie un eşec. Acum este momentul în care medicii nu vor fi singuri, pacienţii vor fi alături de ei, iar dezinformările şi p Publicitate opulismul nu vor avea o rată mare de succes. Răspunsul este mult mai dificil pentru cei care vor să mai aşteptăm. Este mult mai dificil pentru că ei exprimă mentalitatea „capul plecat sabia nu-l taie“ şi sunt cuprinşi de sentimentul general de frică, dominant în societatea românească. Ei sunt cei care nu vor să recunoască faptul că, de două decenii, asistăm la o adevărată prigoană împotriva corpului medical. Sunt cei care îşi rezolvă problema personală, „se descurcă“ şi nu îi mai interesează ce se întâmplă cu ceilalţi. Altfel nu se explică, de exemplu, întrebarea pe care o pun: „De ce trebuie Colegiul Medicilor să se preocupe de situaţia medicilor rezidenţi atât timp cât aceştia nu fac parte din CMR?“. Da, medicii rezidenţi nu fac încă parte din Colegiul Medicilor. Dar ei sunt viitorii membri ai CMR şi apărarea demnităţii profesiei de medic este misiunea CMR. Mai mult, dacă nu ne preocupă soarta rezidenţilor, în contextul exodului medicilor, aşa c