Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picioare în formă, cu tratamente uşoare

Publicat in Adevarul, marți 3 septembrie 2013 ·

Senzaţie de picioare „grele”, cârcei şi miros neplăcut? Toate aceste neplăceri se pot „trata” uşor cu ajutorul remediilor oferite de natură. Iată câteva ponturi: dafinul previne crampele, salvia împrospătează, iar frunzele de alun reduc retenţia de apă.

Umflarea picioarelor este o problemă des întâlnită, mai ales când afară este cald. Din cauza temperaturilor ridicate, vasele de sânge se dilată, iar circulaţia sangvină este îngreunată.

Astfel, picioarele se umflă, apare senzaţia de durere, iar încăţămintea te strânge ca într-o menghină. La fel de neplăcută este şi senzaţia de „picioare grele”, care apare de regulă la sfârşitul zilei, dar şi cârceii care îţi dau bătăi de cap în cele mai nepotrivite momente.

Decoctul de dafin, remediu anticârcei

Crampele musculare sau cârceii sunt contracţii involuntare ale muşchilor, care apar ca urmare a deshidratării, a epuizării în urma efortului fizic sau a căldurii excesive. Un bun tratament pentru crampele musculare sunt cataplasmele cu ceapă, care ameliorează contracţiile musculare. Taie o ceapă mărunt şi adaugă puţină sare. Pune ceapa între două bucăţi de tifon şi aplică pe locul dureros. Ţine cataplasma până la dispariţia durerii.

Un bun „calmant” natural pentru cârcei este şi decoctul de dafin, care relaxează muşchii şi calmează durerile musculare. Îl prepari din 2 linguriţe de dafin la un litru de apă. Fierbe amestecul timp de 5 minute, după care lasă la infuzat 15 minute. Filtrează decoctul şi adaugă-l în apa de baie. Pe perioada verii poţi apela la acest tratament o dată pe săptămână dacă ai frecvent crampe musculare.

Încearcă şi: masajul cu ulei de levănţică sau cu muşeţel. Amestecă 15 picături de ulei de levănţică ori muşeţel cu 30 ml de ulei vegetal şi masează locul dureros până la dispariţia cârcelului.

Usturoiul, „medicament” pentru picioarele umflate

O altă problemă c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 17 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum o ora
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 30 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 59 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum o ora
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum o ora
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°