Chiar dacă nimeni nu a sesizat momentul, deşi era o pâine jurnalistică bună de mâncat, joi a avut loc concursul pentru funcţia de director la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. Instituţie care se ocupă cu bani europeni şi poate reprezenta o vacă numai bună de muls, mai ales în Campaniile Electorale, când toată lumea are nevoie de fonduri iar directorii puşi politic se recompensează pe măsură.
Doi au fost candidaţii care se băteau pentru acest post, cu menţiunea că, după dezvăluirile unui site local de dezvăluiri, concursul a fost amânat, el trebuind să aibă loc la începutul lunii august. Primul era Marian Grigoraş, un ilustru necunoscut din Râmnicu Sărat, rudă cu fraţii Holban şi protejat al Ceciliei Manolescu, celălalt fiind Alin Văleanu, fost candidat PPDD la Parlamentare şi plecat odată cu deputatul Gheorghe Coman la PC. Doar că, pe drum s-a produs o ruptură între ultimii doi, astfel încât Văleanu a ieşit din cărţi chiar dacă a participat la concurs.
Nota obţinută, sau punctajul, ca să vorbim mai clar, vorbeşte de la sine şi probabil este o premieră în materie. Candidatul Alin Văleanu a obţinut doar 0,5 puncte, celălalt candidat primind maximul de 75. Un mic amănunt de final, concluziile urmând să le trageţi voi. Potrivit informaţiilor noastre, unul dintre cei doi a dat foaia goală, spunându-i-se că totul e aranjat şi nu are de ce să-şi facă griji. Aşa că, o spunem şi noi, deşi a depus contestaţie, ba chiar a fost la Constanţa pentru a se întâlni pe linie politică şi a încerca să schimbe ceva, zarurile au fost aruncate. ●
Chiar dacă nimeni nu a sesizat momentul, deşi era o pâine jurnalistică bună de mâncat, joi a avut loc concursul pentru funcţia de director la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. Instituţie care se ocupă cu bani europeni şi poate reprezenta o vacă numai bună de muls, mai