Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INCREDIBIL: Carne în putrefacţie şi produse expirate de ani buni în brutăriile din Cluj

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 3 septembrie 2013 ·

Inspectorii Protecţiei Consumatorilor Cluj au luat la purecat mai multe brutării din oraş. Ce au găsit la faţa locului i-a lăsat muţi de uimire şi pe aceştia.

Ingrediente expirate, amelioratori care nu sunt afișați pe reţetă, condiţii de depozitare necorespunzătoare, carne în putrefacţie, sunt doar câteva dintre neregulile găsite.

Comisarii Protecţiei Consumatorilor Cluj au controlat marţi mai multe brutării, într-o acţiune de supraveghere şi control în producerea şi comercializarea pâinii şi a produselor de panificaţie. Inspectorii au verificat 20 de brutării, iar în peste 17 unităţi s-au găsit nereguli. Mai mult, o brutărie a fost închisă pentru că neregulile găsite de inspectori au fost nenumărate.

Pe lângă faptul că au găsit ingrediente care nu erau trecute pe etichetă, acestea erau şi expirate din 2010.

„În fişa tehnică a produsului există chestia asta sau nu există? Nu există în fişa tehnică produsul acela. Ştiţi că nu aveţi să introduceţi în pâine sau în orice alt produs pe care îl faceţi ingrediente expirate? Consumatorii clujeni trebuie să ştie exact ce consumă, trebuie să apară pe fişa tehnică”, le-au transmis comisarii OPC patronilor de brutării.

Altă brutărie, alte nereguli. În spaţiile de depozitare unde se ţine drojdia şi alte ingrediente specifice pentru fabricarea pâinii s-au găsit produse de origine animală intrate în putrefacţie.

„Cum să ţineţi produsele acestea, stricate, lângă drojdia bună? Vedeţi cum miroase? Aici e carne stricată, aici e drojdie, pâine. Aşa ne facem noi treaba?”, au spus inspectorii OPC Cluj.

„Doar nu credeţi că le folosim la materia primă”, s-au apărat angajaţii brutăriei.

Mai mult, unele produse erau depozitate pe jos lângă cauciucuri. „Nu le lăsaţi lângă anvelope, anvelopele circulă pe toate drumurile”, au spus inspectorii.

Până acum amenzile pentru aceste unităţi se ridică la su

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 10 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 9 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°