Sunt in studioul de la Nasul TV. “Televiziunile de stiri au boicotat protestul din Piata Universitatii” troneaza vocea iritata a amfitrionului din platou. Radu Moraru e revoltat. Vorbeste despre boicotul media, despre ziaristi care au luat bani de la mogulii afacerii Rosia Montana, despre cum a reusit USL sa prosteasca un popor intreg promitand inchiderea explotarii aurifere din Apuseni, dupa care a dat unda verde proiectului prin semnatura lui Victor Ponta.
Incerc sa-l mai linistesc: “Radu, nici nu deranjeaza atat de mult ca unele posturi private au tacut sau au relatat anemic subiectul. Pana la urma, asta e sansa ta, a noastra, a publicatiilor mici si independente care nu traiesc din surse politice, de a ne face auzita vocea, de a-i cuceri pe tinerii care fug de presa zilelor noastre”. Asculta atent, apoi izbucneste: “Unde e Antena 3, care acum un an si ceva trasmitea cu nu stiu cate care de reportaj live-uri, cu lumini puternice? Unde-s televiziunile care in ianuarie 2012 faceau ditamai evenimentul dintr-un protest manipulat politic?”.
N-apuc sa mai raspund. Pe telefon, intra Daniel Roxin, aflat chiar in Piata Universitatii. “Sunt peste 2.000 de persoane aici. Pasnici, decenti, nu mai vor sa auda de presa, nu-i intereseaza. Cred ca presa a fost cumparata de cei de la Rosia Montana. Sunt majoritatea tineri, studenti, non-violenti”.
Ies din emisiune cu gandul sa vizitez Piata Universitatii. E ora 10.00 seara. Ma incearca emotia pe care am trait-o in ianurie 1990, atunci cand am hotarat sa nu mai plec din Piata, dupa ce Ion Iliescu a anuntat trasnformarea Frontului Salvarii Nationala (parintele PSD-ului de azi) in partid. Alte cateva zeci de mii de oameni se perindau pe acolo. Asa s-a nascut povestea Pietei Universitatii.
Sunt in acelasi loc, in conditii de revolta spontana, dupa 23 de ani. Tinerii bat cu PET-urile pe brate, striga de bucurie
