Doar 7 la sută din unităţile de învăţământ aflate în judeţul Hunedoara nu au primit încă autorizaţii sanitare de funcţionare, în urma verificărilor efectuate de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), în pregătirea anului şcolar 2013-2014.
În judeţul Hunedoara, din cele 322 de unităţi de învăţământ, 24 nu au îndeplinit normele sanitare pentru a putea fi autorizate. Este vorba de 14 şcoli şi 10 grădiniţe, majoritatea acestora fiind în zona rurală şi în Valea Jiului.
Cele trei cluburi sportive, două cu personalitate juridică, de la Hunedoara şi Petroşani, şi o structură fără personalitate juridică, Clubul „Cetate Deva”, deţin autorizaţii sanitare de funcţionare, la fel ca şi toate şcolile speciale: Centrul de Pedagogie Curativă Simeria Veche, Centrul de Pedagogie Curativă Hunedoara (care are şi o locaţie la Lupeni) şi Şcoala Specială Păclişa.
Din cele nouă cluburi ale copiilor care funcţionează în judeţul Hunedoara, patru unităţi au personalitate juridică şi toate sunt autorizate sanitar (cluburile din Deva, Hunedoara, Petroşani şi Petrila). În această categorie sunt şi cinci unităţi fără personalitate juridică. Dintre acestea, cele de la Haţeg, Brad şi Vulcan au primit autorizaţie sanitară, iar cluburile copiilor din Orăştie şi Lupeni nu sunt autorizate sanitar.
Problemele principale ce au fost identificate de inspectorii DSP Hunedoara, în cazul unităţilor de învăţământ ce nu au primit încă autorizare, se referă la lipsa surselor de apă potabilă, grupuri sanitare insuficiente, grupuri sanitare separate pentru personal şi vestiar pentru preşcolari, supraaglomerare, iluminat natural insuficient, încălzire necorespunzătoare (sobe de teracotă deteriorate), curţi de joacă neamenajate şi neîmprejmuite.
De menţionat este situaţia din satul Holdea, comuna Lăpugiu de Jos, unde copiii sunt obligaţi să facă şcoală într-o barac