Nimic nu părea a agita începutul blând al toamnei, dominat de pseudotragedia promovabilităţii scăzute la bac. Şi, din senin, o ştire ne tulbură ziua: un copil este sfâşiat de o haită de câini vagabonzi, pe un teren care poate aparţine sau nu domeniului public.
Pe cât de tristă şi insuportabilă este ştirea, pe atât de mare este cinismul celor care o comentează. De la doamne avocat, care demult trebuia să se ocupe de nepoţi, nu de bântuirea spaţiului public, până la activişti isterici, pro sau contra eutanasierii câinilor fără stăpân.
Iubim câinii. Dar iubirea lor merge până la limita la care discutăm despre om şi despre siguranţa lui. Viaţa unui om, nerepetabilă în esenţă, este darul cel mai de preţ, care este deasupra oricărui comentariu şi oricărei interpretări. Iar dragostea faţă de animale nu poate înlocui, decât la cei cu grave probleme comportamentale, respectul pentru viaţa omului.
Şi acum, dincolo de subiectul de ştire. Contează doar efectul (moartea tragică a unui copil) sau vrem să vedem şi cauzele? Realitatea este că în toate oraşele mari este un mare număr de câini fără stăpân, iar orice idee de sterilizare a fost percepută ca încă o posibilitate de a se îmbogăţi unii. Raportăm sterilizări, câinii sunt la fel de nesterilizaţi, iar conturile se măresc vizibil! Autorităţile fac ce ştiu mai bine, adică fac rapoarte, asociaţiile ţipă isterice, iar câinii îşi fac treaba: muşcă!
La nivel naţional, sume importante se alocă pentru adăposturile pentru câini. Aţi vrea să facem o cercetare să vedem câţi bani sunt alocaţi pentru pseudoadăposturi şi câţi sunt alocaţi pentru plasamentul copiilor cu handicap sau pentru copiii instituţionalizaţi? E adevărat, săracii copii nu muşcă!
Iar blocarea legii privind eutanasierea câinilor care nu sunt adoptaţi este făcută cu o iresponsabilitate fără precedent. În ce capitală din lume vedeţi câini maid
